Un maraton cu surprize: Ciucas

M-am bucurat sa vad ca anul acesta s-au organizat primele editii ale unor noi competitii de alergare montana care sunt atat de binevenite pentru cei care au prins microbul de la candva singurul si probabil mult timp inegalabilul Maraton din Piatra Craiului. De la concurs la concurs, numarul participantilor creste vertiginos, in vreme ce timpii vechilor concurenti scad simtitor. Locatiile se diversifica, demonstrand ca Romania are munti numai buni de trail-run, poteci si drumuri gasindu-se pretutindeni.
Imi amintesc cum vara trecuta cautam de zor pe internet competitii montane, cu gandul ca MPC era o singura data pe an, tocmai in toamna, si parca nu ajungea un singur eveniment pentru tot anul. Anul acesta concursurile s-au anuntat in gura mare si astfel ne-am inscris si la prima editie a maratonului din Ciucas. Si nu numai noi, ci am mai convins vreo 2 colegi sa incerce pentru prima data un semimaraton.

Sambata de dimineata ne dam greu dusi din camera comfortabila a pensiunii unde ne cazasem de cu seara: eu ma simt un pic cam obosita dupa o saptamana lunga, iar Marius dimpotriva: e prea relaxat... Ajungem la start cu vreo 10 minute inainte de a se incepe numaratoarea inversa, ne reperam prietenii cu care schimbam cateva vorbe si nici nu avem timp sa simtim emotia ca deodata se porneste intreg plutonul in miscare.
Incep sa alerg usor, pentru ca urmeaza atat de mult...Marius porneste si el intr-un ritm nu prea alert, dar se desprinde curand de mine. Eu aveam sa incep sa alerg cu adevarat abia acolo unde traseul de semi si de maraton se desparteau. Si ce placere e sa alergi prin padurile Ciucasului: panta este lina, solul e acoperit cu frunze, drumul e lat si umbrit...nu mai simtisem asa o placere de a alerga de mult timp.



Marius in prima bucata a maratonului (poza organizatori)

Imediat inainte de punctul de control 2, ma intalnesc cu geamana Cornelia urmarita de 2 oi maratoniste care s-au tinut de noi destul incat sa imi dea idei ca or fi si ele participante aprige, si o ajungem si pe hoinara Elena. Prefer sa nu trag foarte tare de mine, mai ales ca aflu cu dezamagire ca deabia au trecut 12 km si raman la o distanta de cativa metri in spatele fetelor, dar alergand constant, la fel ca si ele.
Din fata incep sa soseasca participantii care parasisera deja PC 2 si am trait cel mai frumos moment al cursei atunci cand l-am vazut pe Marius alergand catre mine. Ne-am facut semn ca suntem OK, am batut tovaraseste palma si ne-am inteles din priviri ca suntem amandoi intr-o forma destul de buna si ca savuram traseul deopotriva.
S-a alergat sustinut pana acum, as putea chiar spune ca pe alocuri nebuneste.


Inainte de primul punct de alimentare (Multumesc organizatorilor pentru poza)

Am inceput si prima urcare mai serioasa, iar la capatul ei aveam sa am o surpriza neplacuta. La un moment dat am zarit tricoul lui Marius, dar nu am vrut sa cred ca el e pana cand nu m-am apropiat mai tare. Ce cauta atat de aproape de mine?! Ce il intarziase?! Alergase foarte bine pana la PC2, era intr-o forma de zile mari, avea echipament nou...
Ei bine, tocmai acel echipament nou cred ca a fost problema, caci se pare ca a calcat stramb in adidasul prea larg si glezna a pocnit ca un vreasc. Avea un bandaj la picior, gratie unui participant care venise pregatit cu asa ceva si 2 bete de imprumut. M-am oprit langa el, dar era suparat si ma tot incuraja sa alerg, sa o iau inainte. Poate, faptul ca mergea, urca, poate insistenta sa, poate tocmai din cauza ca imi placuse traseul pana acum, m-au determinat sa cred ca nu e ceva grav si sa continui cursa.
De multe ori insa aveam sa ma intreb ce mai face si daca ajunsese deja la un punct de unde putea abandona si cere ajutorul unui organizator.
Nestiind nimic de el, am continuat sa ma tin dupa tricoul verde al Corneliei, care acum era ceva mai in fata, dar in raza mea vizuala. Am infulecat rapid niste banane la punctul de alimentare 4 si au venit la fix pentru ca stomacul incepuse sa mi se revolte infometat, dupa ce am binevoit sa ii dau doar vreo 2 geluri.

De aici incepea o portiune unde nu eram protejati de umbra copacilor. Am mentinut ritmul de pana atunci si din vorba in vorba cu un participant de la proba masculin 30++, ajungem sa dam roata pe langa Tigaile Mari. Nu stiu ce s-a intamplat, dar aceasta urcare mi-a provocat o stare cum nu am simtit pana acum: simteam o greata persistenta, probabil de la dulciurile pe care le mai mancasem pe drum si de la caldura. Incerc sa ignor senzatia, dar cu siguranta nu mai am acelasi randament de pana acum. Cobor precaut. Incet.

Ajung in sfarsit (a parut o eternitate) la noua cabana Ciucas, in constructie, si incepe o lunga si abrupta coborare. Incerc sa dau ce e mai bun, pentru ca stiu ca la capatul ei e Cheia si finalul concursului. Dupa incercarea acestui ultim efort, incepe un drum mai lin prin padure, urmand o banda galbena. Pana aici am ajuns-o si am mers in paralel cu o fata care avea sa iasa locul 2 la categoria 18-29 ani. Probabil ca si-a simtit amenintata pozitia in clasament, ca a tulit-o cu un vizibil efort la vale. Bravo, fata :)! Eu insa nu ma simteam in forma sa o alerg...Am alergat nebuneste in prima jumatate de competitie, am urcat sustinut si am coborat cat de bine am putut, dar acum pur si simplu muschii refuzau impertinent sa se conformeze. Fie, voi merge...

Cu muschii blocati, am facut ultimii 5 km la pas si mi-au parut cei mai lungi din tot concursul. Vin la rand ultimii 3 km, apoi foooarte departe ultimii 2...Intelegeam ca mi se intamplase ce tot auzisem pe la altii: m-am "taiat". Si in sfarsit sunt la ultimul km...un organizator ma anunta ca mai sunt 500 m si se vede deja finishul.

Primul impuls e sa alerg si asta si fac timp de 300 m...dupa care incep sa merg si aud deja melodia de intampinare, asa ca incep sa alerg din nou.

Am trecut finishul si am inceput sa il caut cu privirea pe Marius. Tot traseul ma gandisem ca a coborat si ca ma asteapta si pe mine sa trec linia se sosire. Una din motivatiile mele la sfarsit era tocmai faptul ca ma asteapta.
Nu ma gandeam nicio clipa ca patise ceva grav. Tot intreband in jur am aflat ca a fost dus cu salvarea la Ploiesti...si defapt dupa ce il vazusem pe traseu incepuse maratonul sau: cu ATVul jandarmeriei pana in Cheia, cu ambulanta pana in Ploiesti, o adevarata aventura, ce mai... Toti s-au miscat foarte repede si eficient, ceea ce mi se pare grozav.
Important e ca e OK. Sambata seara in timp ce ceilalti participanti luau parte la premiere, noi ajungeam in Bucuresti multumita unei prietene, cu un maratonist dotat cu gips si "fericit" posesor al unei entorse de toata frumusetea.

Seara m-a sunat vecinelul maratonist semimaratonistul care a iesit pe locul 3 la categoria 18-29 ani, Petre (botezat inexplicabil dar amuzant, Ferekes la sfarsitul concursului), sa imi dea vestea surprinzatoare ca am iesit pe locul 3 la categaria feminin 18-29 ani. M-am bucurat ca era prima data cand eram pe podium si... totodata nu eram! Si stiu ca tocmai lui Marius ii datorez recunostinta pentru ca atunci cand m-a intalnit pe traseu, accidentat fiind, nu m-a tinut din alergat si m-a incurajat sa trec peste orice obstacol.

Am terminat in 5h:37min. Acest timp si clasarea au fost o prima surpriza. Apoi a mai fost traseul numai bun de alergat din Ciucas, bine semnalizat si intesat cu apa. Alta surpriza, nu la fel de placuta, a fost accidentarea lui Marius, urmata de vizita neprevazuta dar cu final placut pe care am facut-o la Ploiesti la casa unor tovarase de tura si intr-un final seara linistita in Bucurestiul torid, dupa o dimineata alerta in Cheia.