marți, 1 februarie 2011

Puterea exemplului

Ca in iarna aceasta nu cred ca am mai alergat vreodata. Motivul? Am timp...


Imi dau seama ca daca vrei sa te antrenezi, sa atingi un nivel de fitness multumitor, nu poti sa stai la munca cel putin 9 h, sa faci 1h pana acasa, sa te inviorezi imediat ce ai intrat pe usa si sa mai faci 40 min cu tramvaiul pana in parcul cel mai apropiat. Si atunci sa te apuci sa alergi 6km, 10 km, 15 km, pe intuneric, ca deh iluminatul public e pe sponci si sigur e deja ora 20:00.
Nici sa alergi la stadion sau pe banda nu e o solutie. Pur si simplu e un antrenament nerealist, fara incercarile pantei mereu schimbatoare a unui teren adevarat. E un supliment bine primit atunci cand exista si un antrenament de forta.

Acum locuim intr-o zona numai de deal, cu un trail in natura impracticabil pe moment din cauza noroaielor vesnice. Din fericire se pot face trasee foarte frumoase pe asfalt, prin cartiere rezidentiale, unde placerea vine privind casele pitoresti, asa numitele cottages, din 1800-1900, sau mai fastuoasele manors, cu gradinile lor impecabile, din care mai iese cate un Rolls Royce pretentios, taiandu-ne calea aristocrat.

De multe ori intalnesc alergatori, toti foarte modern echipati (cu veste reflectorizante, adidasi ultimul racnet), unii foarte buni (care alearga la deal de cand se stiu), altii (defapt altele) mai housewives profitand de timpul liber cand copiii sunt la scoala, alearga incet cu urme vizibile de efort pe chip dar cu atata indarjire cat teancul de rufe care le au pentru calcat acasa. 

Pe trail, mai intalnim calareti pe caii lor impecabil tesalati, plimbatori de caini, deobicei in cizme de cauciuc marca Hunter (faimoasa si scumpa firma producatoare de galosi) si sacou de tweed, de parca au fugit din paginile unei reviste de moda englezesti.

Nu te simti singur atunci cand alergi si nu pentru ca esti printre atatea tipuri de oameni, ci pentru ca nu auzi exclamatiile golanesti a vreunui burtos de Herestrau care si-a scos concubina la plimbare sub clar de luna.

E un fenomen alergatul pe aici, londonezii fiind foarte deschisi miscarii in aer liber. E oarecum socant sa vezi ca in centru corporatistii pleaca de la munca alergand (la propriu!), in echipamentul adus de acasa, cu hainele de serviciu in rucsac. Dupa ce in primele zile numarasem multe zeci de astfel de alergareti, am inceput sa cred ca sunt toti niste atleti. Defapt multi fac un fel de jogging, dar e oricum laudabila initiativa.

Intr-un astfel de mediu si cei mai lenesi sunt incurajati sa se apuce de alergat daca nu prin intermediul numeroasele reviste de specialitate, magazine trendy de sport, cluburile locale, macar prin puterea exemplului.