Catre nicaieri, cu toate panzele sus.

In weekendurile in care nu reusesc sa fug in afara Bucurestiului am mereu o oarecare stare de tristete, pentru ca sunt obligata sa ma invart in orasul asta mare si murdar, in realitate un cerc mic si stramt. Poate nu m-ar supara asa tare gunoaiele, noroaiele si griul murdar, daca atentia nu mi-ar fi furata de partea vie a acestui oras: oameni si caini.

Cred ca in Bucuresti avem la fiecare 2 locuitori un vagabond, ca dragii de oraseni au o mare placere sa-i incurajeze hranindu-i cu resturile pe care din lene nu le duce direct la pubela de gunoi, prin ignoranta cu care cred ca fac fapte bune permitand in spatii publice si mai ales comune (chiar si pentru cei care nu sunt de acord cu astfel de practici) existenta tuturor sufletelor vagaboande si cersetoare.

Defapt problema nu e doar la acest nivel, ci e una mult mai generala. Pare-se ca romanii si-au impus o limita de netrecut unde "eul" se incheie si de unde ceilalti incep. Si e cumplit ca le pasa doar de ei, lasand pe ceilalti responsabilitatea comuna. Fiecare fiind un individualist, nu mai exista intitativa comuna, sociala.
Toti se asteapta ca CINEVA sa faca ceva: cineva sa stranga ambalajele pe care le scapam pe strada, sa duca cainii vagabonzi "undeva", sa repare altcineva un lucru folosit la comun. Problema e ca toti gandesc astfel si atunci nu mai rasare niciun Cineva sa ia initiativa si sa repare raul facut prin ignoranta. Si atunci, tot ce s-a cosntruit candva in tara asta se destrama, se strica si dispare.

Un alt exemplu trist e faptul ca noi negam cu nestramutata convingere adevarul despre cine suntem. Mi se pare hilar ca dam vina pe rromii sau pe capsunarii plecati in strainatate pe imaginea proasta pe care o fac tarii: romanii rezulta a fi needucati (de multe ori capsunarii au cateva clase doar, provin din mediul rural unde - va rog sa recunoasteti odata!!!- se traiesite ca in 1800 primavara: nu tu canalizare, nu tu grupuri sanitare civilizate, nu tu apa curenta, nu tu comert si transport avansat), raufacatori (in general vina cade asupra etniilor din Romania...dar e pe drept oare?) si buni doar de muncile de jos.

Desigur avem si cateva exemple pe care le bagam mereu in fata de tineri care au excelat si au reusit in afara, dar din pacate cazurile acestea sunt doar exceptii.
Cred ca va fi imposibil sa realizam ca romanii au obiceiul de a da vina pe marea majoritate pentru faptele rusinoase si ca se lauda cu doar cateva cazuri exceptionale care niciodata nu vor fi normalitate.

Noi in Romania avem etnii pe care le-am ignorat, pe care nu le-am ajutat sa se dezvolte prin educatie si care au un grad mare de infractionalitate. Sa zici ca nu un roman a comis nush ce infractiune, ci un rrom este o nedreptate: rromii nu traiesc de ieri, de azi in Romania, ci de secole, iar discriminarea pe care o facem e mostenita si probabil intarita de sentimentul de satisfactie ca exista unii mai prost educati, mai pierde-vara decat noi.

Suntem o tara de oameni cu putina spre deloc educatie. Si nu ma refer aici la acceptiunea comuna, academica a termenului. Ne lipseste educatia care te face om de bun-simt, plin de compasiune si empatie, cu simt social si responsabilitate publica si individuala. O masa mare de particule care se indreapta haotic, fiecare in directia sa, nu are niciun fel de coeziune si nu va realiza niciodata nimic.

Puterea votului

Din experienta personala stiu ca nu cel mai muncitor/ dedicat/ motivat candidat are sanse sa devina presedintele unei organizatii, liderul unui grup de oameni, managerul ales al unui proiect.

De cele mai multe ori castigatorul este acel om de lume, prezent la petreceri si evenimente care munceste atat cat sa nu se poata spune ca nu face nimic, dar care e omniprezent in discutii si care ajunge la toate persoanele cu drept de vot. Ajunge...adica vorbeste cu ele, se face prietenos, isi prezinta imaginea creata special pentru alegeri, face promisiuni sau doar aluzii la ce ar putea oferi. De multe ori se aliaza, creaza grupuri de interes in care membrii se sustin si se propulseaza reciproc.
Oamenii care muncesc cu adevarat, care din dedicatie si sinceritate nu se ocupa atat de mult de campania de imagine nici nu stiu cat au de pierdut. Asta pana in momentul in care voturile sunt numarate. O palma neasteptata devine acel rezultat care arata ca majoritatea prefera un conducator care nu s-a spetit in locul unuia mereu pe campul de lupta/ munca si nu in culisele si budoarele asa-zis politice.

Recunosc ca m-am indoit in astfel de cazuri de inteligenta celor care primesc dreptul de a vota. Daca pentru ei primeaza distractia, imaginatia (pentru ca in mintea lor iau nastere vise si fantezii despre viitorul pe care candidatul sociabil il poate cladi, uitand usor prezentul/ trecutul in care candidatul muncitor a adus reale si palpabile imbunatatiri), amicitia (de multe ori una slaba si instabila, caci originile ei sunt visele si parghiile electorale), atunci nu ar fi drept sa se faca o distinctie intre electoratul labil si cel rational?

Si aici intervine democratia: cand esti tanar si faci parte dintr-o grupare studenteasca primesti drept de vot pentru a fi motivat sa calci pragul asociatiei si in anul urmator, ti se acorda increderea ca stii sa alegi candidatul ideal si esti iertat ca alegi prost pentru ca esti tanar si trebuie sa inveti.
Odata ce ai votat insa, nimic nu mai poate fi luat inapoi: decizia unui singur om, votul aruncat la intamplare si pe negandite, in lipsa unei documentari prealabile, schimba iremediabil cursul vietii cel putin a unui om si apoi al intregii comunitati.

Un indemn la reflectie ar fi inutil, povestea aceasta cu alesul si puterea unui singur vot multiplicat la numarul de exponenti ai unei comunitati, repetandu-se an de an, de la cele mai mici grupari pana la cele majore.

O parere personala despre greva Metrorex

Azi nu a fost prima data cand am fost nemultumita de Metrorex. Astazi, insa, tot Bucurestiul a fost nemultumit de aceasta companie, imensa tocatoare de bani, care a declarat greva generala pentru ca de un an de zile(pe timp de criza economica nationala si mondiala) salariile angajatilor nu au mai fost majorate.

De ce as fi nemultumita, pana si in zilele in care programul de transport se desfasoara normal?

1. Angajatii Metrorex nu stiu cum sa se comporte cu clientii.

Asta pentru ca clientii lor sunt de-a gata; mersul cu metroul e The Option in orasul acesta dezordonat, fara o infrastructura adecvata atator milioane de locuitori.
Angajatele care vand bilete sunt ciufute, nepoliticoase, necinstite. Daca sunt asa de plictisite de munca pentru care primesc un salariu (btw, unul destul de bun) si nu sunt in stare sa isi controleze comportamentul, atunci de ce oare sunt fidele acestei firme? Daca salariul nu le convine si schiauna dupa majorari, de ce nu pleaca in alta parte?
In afara de aceste "casierite", mai exista acele "voci" care anunta...mai bine zis latra... ca "trenul va sosi in 2 min", "eliberati peronul", "permiteti inchiderea usilor". Ei bine, aceste persoane din spatele vocilor nu au niciun fel de consideratie fata de client. Daca regreta ca Metrorex nu a facut inregistrari cu aceste mesaje standard, ce vina au calatorii care le asculta vrand-nevrand in boxele date la maxim cum se oftica atat de violent si urla din toti rarunchii, cu un ton de tzatza din piata calcata in picioare?
Socant e ca cei care calatoresc cu metroul au parte de injurii mizerabile chiar de la mecanicii de tren care nu ezita si nu regreta sa ii faca "tampiti"in gura mare pe cei care platesc bilete si abonamente pentru serviciile de transport cu metroul. Oh, dar cum altfel, cand 60% din salariul lor provine de la stat restul de la calatori?

2. Serviciile sunt de o proasta calitate.
Frecventa de succedare a trenurilor nu face fata numarului mare de calatori in intervalele de varf ale zilei. Spre exemplu, pe magistrala Militari, trenurile vin in fiecare dimineata la aproximativ 10 minute unul dupa altul, dar mereu full, mereu aceleasi garnituri vechi cu linoleum pe jos, cu usi care nu se deschid, cu miros vechi si fara ventilatie.
Statiile de metrou nu corespund deceniului in care traim. De cand acestea au fost construite, imbunatatirile sunt minore, mai mult insesizabile. Au pus gresie in pasajul de la Unirea, au reparat vreo 2 scari rulante si au populat fiecare statie cu zeci de LCD-uri menite sa aduca bani din publicitate. Cateva mici modificari, asadar, dar care au luat atat de mult timp. Sa nu mai vorbim de banii cheltuiti. Altii construiesc blocuri in timpul in care ei schimba o scara rulanta.
Aparatele de citire a cardurilor de abonament sunt proaste: multe din ele necesita o plimbare a cardului pe toata suprafata (numai in locul destinat apropierii cardului, sa nu pui abonamentul!) pana reusesc sa valideze calatoria.

Desi Bucurestiul e pe deplin afectat de lipsa transportului in subteran, eu nu sunt de acord ca aceasta companie sa primeasca raspuns favorabil la cererile de majorare a salariilor. Decat sa creasca salariile unor angajati care merita reclamatii la O.P.C, mai bine ne lipsim cu totii de ei si ii inlocuiesc cu automate de bilete si mesaje inregistrate (audio sau video, ca in alte tari monitoarele din statii folosesc la afisarea timpului pana la sosirea trenului in statie). Unde mai pui ca in alte tari exista si metrou fara conductor (ex: orasul Lille, Franta)...

Ghidusii

Pe sistemul "nu e zi zi in care sa nu mi se confirme ca e prosti si e multi"...

Alergam in parcul Herestrau intr-o seara si imediat dupa ce am trecut Podul CFR atentia mi-a fost atrasa de un plescait puternic, care venea de la aruncarea voluntara in apa a unui exemplar masculin de mai bine de 100 kg. In baltoaca mirositoare care e lacul Herestrau se mai balaceau veseli ca niste boboci de rata vreo cateva exemplare la fel de masculine.

Mi s-a parut mereu pe cat de intersant pe atat de respingator faptul ca atunci cand ai un grup de baieti/ barbati acestia capata deodata mult mai mult curaj si initiativa decat in cazul in care am avea de a face cu un exemplu singular. Ei bine, dorind sa se demonstreze in fata tribului din care facea parte, unul din ei a inceput sa strige "1,2, 1, 2" la vederea mea alergand. M-am uitat la ei cum se balaceau in apa murdara, m-am uitat la hainele lor ramase singure pe mal si recunosc ca am simtit un mare imbold sa imping, cu doar un mic impuls si un mare efort de a-mi pierde timpul liber, hainele lor in apa...

Just think about it...

Pacatul de a fi comercial

"Era un alpinist bun, dar a devenit prea comercial..."

"E pictorita talentata, am cumparat de la ea pe vremea cand nu era comerciala."

Se pare ca in zilele noastre e un defect sa fii comercial, daca detii calitati neobisnuite si le promovezi pentru a castiga bani si faima. Daca ai o meserie mai speciala, care presupune obligatoriu mai mult talent decat rutina (cum ar fi artisit, alpinist, explorator) si indraznesti sa faci bani multi din asta e cu siguranta un pacat in ochii multora. Daca esti inginer, manager, finantist e absolut normal sa ai salarii cu multe zerouri in coada ca dovada a faptului ca esti de succes, dar cand vine vorba de acesti speciali, cei care castiga bani in bursts atunci acestia ar trebui sa se complaca intr-o viata mizera, cum sade bine oricarui artist si om de munte.

Ne plac oamenii modesti:

• alpinistii foarte buni, care fac trasee grele in premiera. Oare ati sti de ei daca nu ar fi facut si activitati comerciale? Ati fi mandri de un roman daca nu ar fi publicat in toate ziarele si pe toate site-urile gratie sponsorizarii unei companii?


• artistii pe care i-am remarcat de la debutul timid si care ajung sa ne socheze acum prin "insolenta" de a aplica preturi piperate operelor lor de acum. Oare era normal ca o vaza de ceramica facuta de mana sa coste mai putin decat un borcan din Ikea?

...si intr-adevar modestia e o calitate, dar fara a fi comerciali unii nu ar avea succesul si recunoasterea meritate.