Un maraton cu surprize: Ciucas

M-am bucurat sa vad ca anul acesta s-au organizat primele editii ale unor noi competitii de alergare montana care sunt atat de binevenite pentru cei care au prins microbul de la candva singurul si probabil mult timp inegalabilul Maraton din Piatra Craiului. De la concurs la concurs, numarul participantilor creste vertiginos, in vreme ce timpii vechilor concurenti scad simtitor. Locatiile se diversifica, demonstrand ca Romania are munti numai buni de trail-run, poteci si drumuri gasindu-se pretutindeni.
Imi amintesc cum vara trecuta cautam de zor pe internet competitii montane, cu gandul ca MPC era o singura data pe an, tocmai in toamna, si parca nu ajungea un singur eveniment pentru tot anul. Anul acesta concursurile s-au anuntat in gura mare si astfel ne-am inscris si la prima editie a maratonului din Ciucas. Si nu numai noi, ci am mai convins vreo 2 colegi sa incerce pentru prima data un semimaraton.

Sambata de dimineata ne dam greu dusi din camera comfortabila a pensiunii unde ne cazasem de cu seara: eu ma simt un pic cam obosita dupa o saptamana lunga, iar Marius dimpotriva: e prea relaxat... Ajungem la start cu vreo 10 minute inainte de a se incepe numaratoarea inversa, ne reperam prietenii cu care schimbam cateva vorbe si nici nu avem timp sa simtim emotia ca deodata se porneste intreg plutonul in miscare.
Incep sa alerg usor, pentru ca urmeaza atat de mult...Marius porneste si el intr-un ritm nu prea alert, dar se desprinde curand de mine. Eu aveam sa incep sa alerg cu adevarat abia acolo unde traseul de semi si de maraton se desparteau. Si ce placere e sa alergi prin padurile Ciucasului: panta este lina, solul e acoperit cu frunze, drumul e lat si umbrit...nu mai simtisem asa o placere de a alerga de mult timp.



Marius in prima bucata a maratonului (poza organizatori)

Imediat inainte de punctul de control 2, ma intalnesc cu geamana Cornelia urmarita de 2 oi maratoniste care s-au tinut de noi destul incat sa imi dea idei ca or fi si ele participante aprige, si o ajungem si pe hoinara Elena. Prefer sa nu trag foarte tare de mine, mai ales ca aflu cu dezamagire ca deabia au trecut 12 km si raman la o distanta de cativa metri in spatele fetelor, dar alergand constant, la fel ca si ele.
Din fata incep sa soseasca participantii care parasisera deja PC 2 si am trait cel mai frumos moment al cursei atunci cand l-am vazut pe Marius alergand catre mine. Ne-am facut semn ca suntem OK, am batut tovaraseste palma si ne-am inteles din priviri ca suntem amandoi intr-o forma destul de buna si ca savuram traseul deopotriva.
S-a alergat sustinut pana acum, as putea chiar spune ca pe alocuri nebuneste.


Inainte de primul punct de alimentare (Multumesc organizatorilor pentru poza)

Am inceput si prima urcare mai serioasa, iar la capatul ei aveam sa am o surpriza neplacuta. La un moment dat am zarit tricoul lui Marius, dar nu am vrut sa cred ca el e pana cand nu m-am apropiat mai tare. Ce cauta atat de aproape de mine?! Ce il intarziase?! Alergase foarte bine pana la PC2, era intr-o forma de zile mari, avea echipament nou...
Ei bine, tocmai acel echipament nou cred ca a fost problema, caci se pare ca a calcat stramb in adidasul prea larg si glezna a pocnit ca un vreasc. Avea un bandaj la picior, gratie unui participant care venise pregatit cu asa ceva si 2 bete de imprumut. M-am oprit langa el, dar era suparat si ma tot incuraja sa alerg, sa o iau inainte. Poate, faptul ca mergea, urca, poate insistenta sa, poate tocmai din cauza ca imi placuse traseul pana acum, m-au determinat sa cred ca nu e ceva grav si sa continui cursa.
De multe ori insa aveam sa ma intreb ce mai face si daca ajunsese deja la un punct de unde putea abandona si cere ajutorul unui organizator.
Nestiind nimic de el, am continuat sa ma tin dupa tricoul verde al Corneliei, care acum era ceva mai in fata, dar in raza mea vizuala. Am infulecat rapid niste banane la punctul de alimentare 4 si au venit la fix pentru ca stomacul incepuse sa mi se revolte infometat, dupa ce am binevoit sa ii dau doar vreo 2 geluri.

De aici incepea o portiune unde nu eram protejati de umbra copacilor. Am mentinut ritmul de pana atunci si din vorba in vorba cu un participant de la proba masculin 30++, ajungem sa dam roata pe langa Tigaile Mari. Nu stiu ce s-a intamplat, dar aceasta urcare mi-a provocat o stare cum nu am simtit pana acum: simteam o greata persistenta, probabil de la dulciurile pe care le mai mancasem pe drum si de la caldura. Incerc sa ignor senzatia, dar cu siguranta nu mai am acelasi randament de pana acum. Cobor precaut. Incet.

Ajung in sfarsit (a parut o eternitate) la noua cabana Ciucas, in constructie, si incepe o lunga si abrupta coborare. Incerc sa dau ce e mai bun, pentru ca stiu ca la capatul ei e Cheia si finalul concursului. Dupa incercarea acestui ultim efort, incepe un drum mai lin prin padure, urmand o banda galbena. Pana aici am ajuns-o si am mers in paralel cu o fata care avea sa iasa locul 2 la categoria 18-29 ani. Probabil ca si-a simtit amenintata pozitia in clasament, ca a tulit-o cu un vizibil efort la vale. Bravo, fata :)! Eu insa nu ma simteam in forma sa o alerg...Am alergat nebuneste in prima jumatate de competitie, am urcat sustinut si am coborat cat de bine am putut, dar acum pur si simplu muschii refuzau impertinent sa se conformeze. Fie, voi merge...

Cu muschii blocati, am facut ultimii 5 km la pas si mi-au parut cei mai lungi din tot concursul. Vin la rand ultimii 3 km, apoi foooarte departe ultimii 2...Intelegeam ca mi se intamplase ce tot auzisem pe la altii: m-am "taiat". Si in sfarsit sunt la ultimul km...un organizator ma anunta ca mai sunt 500 m si se vede deja finishul.

Primul impuls e sa alerg si asta si fac timp de 300 m...dupa care incep sa merg si aud deja melodia de intampinare, asa ca incep sa alerg din nou.

Am trecut finishul si am inceput sa il caut cu privirea pe Marius. Tot traseul ma gandisem ca a coborat si ca ma asteapta si pe mine sa trec linia se sosire. Una din motivatiile mele la sfarsit era tocmai faptul ca ma asteapta.
Nu ma gandeam nicio clipa ca patise ceva grav. Tot intreband in jur am aflat ca a fost dus cu salvarea la Ploiesti...si defapt dupa ce il vazusem pe traseu incepuse maratonul sau: cu ATVul jandarmeriei pana in Cheia, cu ambulanta pana in Ploiesti, o adevarata aventura, ce mai... Toti s-au miscat foarte repede si eficient, ceea ce mi se pare grozav.
Important e ca e OK. Sambata seara in timp ce ceilalti participanti luau parte la premiere, noi ajungeam in Bucuresti multumita unei prietene, cu un maratonist dotat cu gips si "fericit" posesor al unei entorse de toata frumusetea.

Seara m-a sunat vecinelul maratonist semimaratonistul care a iesit pe locul 3 la categoria 18-29 ani, Petre (botezat inexplicabil dar amuzant, Ferekes la sfarsitul concursului), sa imi dea vestea surprinzatoare ca am iesit pe locul 3 la categaria feminin 18-29 ani. M-am bucurat ca era prima data cand eram pe podium si... totodata nu eram! Si stiu ca tocmai lui Marius ii datorez recunostinta pentru ca atunci cand m-a intalnit pe traseu, accidentat fiind, nu m-a tinut din alergat si m-a incurajat sa trec peste orice obstacol.

Am terminat in 5h:37min. Acest timp si clasarea au fost o prima surpriza. Apoi a mai fost traseul numai bun de alergat din Ciucas, bine semnalizat si intesat cu apa. Alta surpriza, nu la fel de placuta, a fost accidentarea lui Marius, urmata de vizita neprevazuta dar cu final placut pe care am facut-o la Ploiesti la casa unor tovarase de tura si intr-un final seara linistita in Bucurestiul torid, dupa o dimineata alerta in Cheia.

Primele ore de schi. Tips&Tricks

Dupa cateva weekenduri de luat ore de ski, am prins si eu niste notiuni de baza care sper sa nu le uit pana la anul:

- e importanta pozitia aplecata in fata, pe limba bocancului. Cu cat mai joasa aceasta pozitie cu atat mai stabil echilibrul (mai ales in viraje). Pentru aceasta e bine sa imi strang tare claparii.

- pozitia mainilor ajuta obtinerea si mentinerea echilibrului mai sus numit: trebuie sa imi aduc aminte (ca niciodata nu sunt constanta) sa tin mainile indreptate catre varfurile schiurilor

- la virajul in plug trebuie sa imi las greutatea pe piciorul care ajunge in vale in final si sa imi indrept trunchiul in aceeasi directie...Nu catre deal, cum imi dicteaza instinctul, in incercarea de a fugi de panta

- pentru a pleca in viraj in plug piciorul din deal se aseaza oblic inaintea celui din vale

- la derapaj trebuie sa tin schiurile paralele si apropiate pentru a nu-mi pierde stabilitatea si trebuie sa apas doar in vale

- atunci cand dau de gheata nu fac viraje, ci derapez asa cum ma duce panta

Calendar sportiv de iarna

Browsand din site in site am dat de ceva informatii cu privire la evenimente si tabere sportive.

Daca as vrea sa invat schi alpinism(probabil daca as avea o experienta mai solida in ale schiatului) as merge la: Tabara nationala de schi-alpinism 2010 Bucegi - Padina 23-27 februarie.
Se adreseaza practicantilor de schi-alpinism, mai vechi cat si a incepatorilor. Oare cat de incepatori?

Mai multe informatii aici: http://alpinet.org/main/stiri/stiri_ro_t_tabara-nationala-de-schialpinism-2010_id_4975_zone_0.html

Sporturile mele

Mi-am dat seama ca nu sunt omul unui singur sport, adica sa ma indragostesc total de o activitate si sa o practic neconditionat ani la randul. Imi place sa am o varietate de unde pot alege in functie de sezon, de vremea de afara, de aglomeratie, de chef.

Imi place ca iarna sa practic sporturi indoor. Daca nu imi place sa alerg in sezonul rece, vara alergatul e o preferinta care primeaza deasupra multor altora. Nu sunt o impatimita a alergatului, desi cunosc cativa practicanti fideli ai acestui sport, care sfideaza vremea cea mai rea, intunericul din parcuri, haitele de caini vagabonzi pentru a se declara multumiti de cele 3-4 alergari saptamanale. Recunosc ca alergatul mi se pare un sport complex, care necesita multa munca pentru performanta, dar iarna prefer sa fiu comoda si sa fac alte alegeri.



Spre exemplu, anul acesta m-am decis sa invat sa schiez. Cu pasi nesiguri, un pic timorata de grupurile de copii care fac acrobatii pe partii, am inceput sa prind si eu din tainele alunecarii controlate. Ca prima impresie, pare un sport ok, care la acest nivel de incepator inca nu a ajuns sa ma supra-solicite, dar in care imi pun sperante pentru atunci cand voi avansa in tehnica.
Nu ma tenteaza sa schiez pe partiile noastre, pentru ca sunt extra-aglomerate, scumpe si uneori perculoase datorita celor care par sa nu respecte reguli de bun simt. Dar am un vis sa invat sa merg destul de bine astfel incat sa fac trasee montane pe schiuri de tura. Cel mai probabil...la anul viitor :)

Fetelor, cuceriti salile!

A venit sezonul rece, cand nu e inca iarna, dar sunt semne ca se cam sfarseste si toamna. Parca e vreme de poposit in ceainarii, nu mai e rost de hoinareala prin parcuri, ci mai degraba de venit repede acasa, unde-i cald si bine.
Paradoxal, la sala la care mergeam au rasarit o multime de fete noi. Unde in vara ma bucuram ca am gasit o sala unde imi pot face exercitiile in voie, fara sa o lovesc pe vecina, iata ca observ ca e bine sa fiu mai rezervata cand mi se nazare sa trag concluzii.

Vara, multe fete renunta la abonamentele la sala. Fie ca sunt plecate in concedii, fie ca problema greutatii (principalul motiv pentru care o femeie recurge la miscare...nu stiati :)? ) dispare miraculos (se intampla...exista explicatii), fie ca abia atunci cand se apropie sarbatorile ele isi amintesc de corpul lor (a body of pain), iata ca toamna-iarna incepe sezonul de aerobic.

Ar trebui oare sa le laud pe colegele mele care accepta un mod de viata mai activ? Probabil ca da, dar tare mi-as dori ca motivatia lor sa nu fie atat de exasperanta pentru mine. Aerobicul si sporturile conexe exercita o chemare magica asupra lor. Presupun ca e o credinta populara ca daca te zbantzui 45 min-1h "slabesti","te subtiezi"..(am mai auzit si alti termeni, dar nu mi-i amintesc acum). Daca nu ai mai miscat de 1 an jumate, nu ma indoiesc ca asa este...

Dar atunci cand te vad gesticuland ca o maimuta, agitandu-te dezorganizat, dezordonat si fix pe dos decat ar cere ritmul si directia exercitiului, draga mea, nu cred ca iti faci un bine pe termen lung. Si cand, in zilele de maxima incredere in fortele corpului tau, alegi sa insotesti miscarile tale alandala cu gantere pe care nu esti in stare sa le manuiesti 30 de minute in continuu, nu pot decat sa ma amuz si sa ma supar ca ocupi loc in sala, ca instructorului nu ii pasa ca te misti gresit si daunator muschilor/ oaselor tale.

Cred ca oglinzile de la sali sunt de multe ori puse inutil. Or noi femeile nu suntem in stare sa vedem ceea ce trebuie in oglindirea lor si ne lasam furate de dragalasenia expresiei chipului nostru supus efortului, de aspectul echipamentului, culoarea machiajului sau mai stiu eu de ce...

S-a deschis sezonul de toamna la alergat

Am avut parte de cateva zile calduroase saptamana aceasta, cu soare si vant caldut, asa ca am dat dovada de curajul nemaintalnit ...de vreo luna... si am alergat din nou in parc.

E incredibil cat de mult conteaza temperatura: fiindca saptamana aceasta nu am mai facut ciclul "iesit din casa, inghetat pana la tramvai, incalzire prin alergare, inghetat inapoi pe drumul spre casa", alergatul a redevenit sportul cel mai placut de practicat seara. Am inceput cu ture mici, de 6 km, seara de seara.Nu am fost singura, intrucat Herestraul s-a animat brusc, pe aleile sale alergand acum fete cunoscute sau plimbandu-se agale trecatori doritori de aer mai curat.

Daca ar tine pana la primavara vremea asta... :)

Maraton Piatra Craiului 2009

Sursa poze: http://www.maratonpiatracraiului.blogspot.com

Inainte de maraton

Marius si cu mine am inceput sa alergam impreuna in acest an, dupa ce timp indelungat activitatile noastre sportive nu s-au impletit in niciun fel, ba chiar s-au sfidat reciproc. Motivatia a venit dupa participarea la editia MPC din 2008. Atunci am realizat ca forma fizica buna si experienta montana nu sunt suficiente, ci ca defapt o strategie si un antrenament targetat fac diferenta in astfel de competitii. In ciuda planurilor noastre de a face astfel de antrenamente, socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ. Anul dintre 2 editii a trecut repede, cu vreme buna tocmai cand nu ai neaparat chef sa alergi, cu vremea rea care te tine in casa atunci cand parca nu ai stare, cu treburi pe la serviciu tocmai cand ai programat un antrenament, cu vacante si pauze, cu tentatiile seducatoare ale altor sporturi ...si asa iata ca soseste vara 2009.

Intr-un final am inceput turele noastre prin parcul Herestrau, mai scurte la inceput, apoi din ce in ce mai lungi. Desi alergam de vreo 4 ori pe saptamana intre 10 si 18 km, nu ne-am simtit destul de pregatiti. Si aveam dreptate. Peste acest background avea sa planeze si factorul inevitabil: imprevizibilul.

Un alergator spunea:

"Divide the marathon into thirds. Run the first part with your head, the middle part with your personality, and the last part with your heart."

Alearga cu mintea

Ora 9. Ploaie marunta. Lume multa. Agitatie.

Suntem la start si -ca in anul precedent- simtim emotia vibrand in aerul parfumat cu BenGay. Dupa un start fals care s-a propagat rapid in multimea nerabdatoare, incepem in sfarsit sa alergam. Mi-am propus sa alerg cu mintea aici, adica sa nu exagerez pe primii 10 km, ci sa-i fac in ritmul meu normal. Minigrupul format de mine, prietenul Marius si colegul Radu se disperseaza in functie de ritmul fiecaruia. La fantana lui Botorog imi strafulgera gandul ca mai e foarte mult. Asa ca mentin ritmul pentru a avea energie pentru cei 40 km.

Cu toate acestea depasesc destula lume. Ploaia continua nu ma deranjeaza; e cumva placut sa simti racoarea unei dimineti de toamna, iar echipamentul s-a dovedit a fi de incredere si rezista eroic la apa. E o placere sa alergi fara mari sfortari mai ales ca stii ca in fata ta nu sunt multe concurente. In timpul urcarii catre Saua Funduri depasesc usor participantii si ajung cu suflul normal la punctul de control dinainte de saritoare. Dau dreptate in gand celui care spunea sa alergi prima bucata rational, realizez ca ma simt mai bine decat in anul precedent si...gresesc facand o alegere prost gandita.

Alearga cu personalitatea

Ajunsa la punctul de control ma gandesc sa poposesc cateva minute pentru a-mi strange betele si a manca ceva. Un baiat cu care mai vorbisem la urcare imi striga sa nu ma opresc, sa continui, dar personalitatea mea comoda alege sa dea organismului o pauza, desi nu e neaparat necesara. In cele cateva minute au trecut pe langa mine toti cei pe care i-am depasit in urcare si pe care nu mai aveam sa ii mai ajung tot restul traseului. La saritoare se facuse deja o coada lunga cand am ajuns. Se trecea foarte incet pentru ca stanca era alunecoasa. Stand pe loc am inceput sa imi regret decizia, mai ales ca incepusem sa tremur de frig. Dupa ce intr-un tarziu mi-a venit randul, am continuat sa cobor incet, cu precautie, lasand pe cei mai grabiti sa ma depaseasca. Ma gandesc doar ca cel mai important e sa termin acest maraton intreaga.

Cand panta s-a transformat in curba de nivel, am inceput sa alerg. Nu mai vedeam pe nimeni in fata si nici in spate. Sentimentul de singuratate e foarte ciudat: simteam nevoia sa am un coechipier cu care sa vorbesc, asa cum am fost eu pentru Marius anul trecut. Nu e vorba de incurajari, ci de faptul ca motivatia de a alerga a inceput sa se stinga lent. Ploua continuu, apa a patruns in cele din urma prin haine, adidasii baltesc si sunt grei de la noroi. Ajung la Spirlea, beau un pahar de apa si ma hotarasc sa recuperez alergand la vale.

Primii metri de coborare rapida se dovedesc dezastruosi: brusc ma injunghie o durere in picior, acolo unde anul trecut am avut o accidentare urata, care m-a tinut pe banca de rezerva timp de 4 luni. Initial refuz sa cred ca a revenit durerea, imi dau tot felul de motive sa o ignor: poate am calcat stramb, poate ma doare doar un pic, mai ales ca e frig si la temperaturi scazute simt accidentarea cel mai tare. Dar fiecare pas imi aminteste dureros de cele cateva luni de repaos. Durerea creste in intensitate desi eu incerc sa incetinesc ritmul. De nicaieri apare o fata micuta si zglobie care alearga rapid la vale. Ma intrece. Apoi mai apar altele doua, pe care le-am depasit demult...Fiecare pas al meu e durere, iar fiecare depasire e suferinta. Ma doare sfasietor nu doar piciorul ci si orgoliul. Stiu ca pot mai mult si nu imi place sa nu fiu intre primii. Trebuie sa recuperez neaparat si stiu ca alergarea pe drept pana la Plaiul Foii e excelenta pentru acest scop. Cobor incet si atent cat mai am din panta si tintesc catre drumul pietruit. Trec raul, ridic piciorul drept si calc cu putere. Ridic piciorul stang si calc. Nu pot sa imi inabus un geamat de durere. De ce?! Drumul e drept, accidentarea ma doare deobicei doar la coborare! Incerc alt pas. Si apoi inca unul. Durerea radiaza acum in tot piciorul. Ma fortez sa alerg, dar imi e imposibil. Dupa cateva incercari, cedez si aleg sa merg in pas normal. Cu gandul ca sunt printre ultimele, ma intreb daca mai are rost sa continui. Anul trecut mi-am demonstrat ca pot sa termin cursa; ce sens ar mai avea sa fac un timp la fel ca anul trecut?

Alearga cu sufletul

Ma apropii de punctul de control de la Plaiul Foii si imi aduc aminte de cursa de anul trecut, de faptul ca atunci nu ma simteam deloc obosita, dar ca am pastrat un ritm incet pentru a-mi ajuta partenerul de alergat, extenuat, sa termine cursa. Anul trecut nu conta timpul, conta sa terminam amandoi. La aceasta editie am alergat singura, cautand sa imi ating limitele, dar conditiile nu au fost ideale pentru aceasta provocare: ploaia, durerea s-au adunat intr-un amestec veninos care ineca dorinta de a continua. Totusi...

Muncesti ani de zile la perfomantele corpului tau. Inveti, practici, gresesti, repari, perseverezi. Te trezesti dimineata pentru a prinde acel moment mort in care orasul doarme amortit si tu poti practica in liniste miscarea care te face sa te simti bine toata ziua. Stai la serviciu intr-o agitata expectativa, cu gandul ca dupa cele 8 ore de munca te asteapta cativa kilometri in parc. Te culci noaptea tarziu dupa o alergare care iti reda energia furata de o zi de munca. Fiecare weekend devine o Mecca, pentru ca atunci esti liber sa te misti, sa nu depinzi de ore, de programe.

Si atunci cand ajungi aproape de finishul maratonului -care ti-a fost Scop timp de o vara sau poate timp de un an- poti sa iti refuzi demnitatea de a calca linia care te face participant? Sa reduci la inutil un efort indelungat, care chiar daca avea ca destinatie rezultate mai bune, ar fi o greseala.

Cu toate acestea in gand, poposesc putin la Plaiul Foii si ma indrept mergand- pentru ca altfel nu pot- catre urcusul Dianei. Din fericire, accidentarea nu ma doare la urcare asa ca imi permit sa "pompez" la deal, luand avans fata de alti participanti. Stiu ca ma vor depasi la coborare. Oricat de abrupta ar fi aceasta carare, pentru mine e o adevarata placere: pot sa merg din nou repede, pot sa depasesc usor.

Aproape de refugiu, intru in vorba cu Catalin, pe care l-am intalnit la coada de la coborarea saritorii. Anul acesta e si el dezavantajat de o accidentare, asa ca ne gasim un subiect in comun, pe baza caruia sa facem conversatie. Din vorba in vorba nici nu imi dau seama cand incepem sa coboram. Deoarece acum mergem, durerea nu ma inteapa atat de tare. Simplul fapt ca am cu cine vorbi si mai ales ca avem lucruri interesante de povestit ma face sa nu ma concentrez pe suferinta, ci sa inaintez increzatoare. Imi e absolut evident ca Catalin poate mult mai mult si il invit sa ma depaseasca. Cu toate acestea, el s-a resemnat deja cu privire la rezultatul din acest an, si ramane sa ma insoteasca. Trebuie sa recunosc ca m-am bucurat enorm sa am un coleg de drum.

Nu alerg la vale, pentru ca imi e imposibil: ne intrec destul de multi. Ajunsi la Coltul Chiliilor ne decidem sa alergam pe ultimii si putinii kilometri ramasi. Ma bucur ca pe solul moale, lipsit de pietre si de o inclinatie mare, durerea s-a diminuat. Catalin ma motiveaza intai sa alerg, apoi sa fug mai repede. Imi da sfaturi foarte bune, pe care le voi tine minte pe viitor. Chiar si pe ultimii metri, nu ma lasa balta, ci ramane sa ma incurajeze pe mine si pe cei pe care ii mai intalnim pe drum. Pentru mine aceasta e o intruchipare a fair-play-ului.

Am trecut linia de finish. M-am pierdut in multime. S-a incheiat inca o editie a maratonului. Voua va comunic doar impresiile, cat inca mai sunt vii si puternice.

Ia-i de unde nu-s

De vreo 2 saptamani caut de zor un anume produs Nike, care mi-ar fi foarte util la alergarile de toamna si la maratonul Piatra Craiului. E vorba de o pereche de colanti lungi Tech Running DriFit, de care stiu cu siguranta ca sunt perfect potriviti pentru mine.
I-am remarcat la M., care si i-a cumparat acum 1 an jumatate de la Intersport si am si eu varianta capri a acestora si sunt intr-adevar net superiori altor produse similare ale altor producatori.

Asa ca m-am dus la cel mai apropiat Intersport si am inceput sa sap in marfa lor. Am inceput...si am si terminat, pentru ca de la Nike aveau pentru femei niste bumbacuri ieftine (ca pret de productie, nu si de vanzare), niste colanti scurti si tricouri de vara. Asa ca am trecut mai departe si am vizitat magazinele Nike: din Plaza, de la Romana, chiar si cel din Brasov...dar nu mica mi-a fost mirarea cand am dat doar de aceleasi produse cheapest of the series care nu prea aveau legatura cu alergatul si care erau exclusiv de vara.

Am pornit plina de speranta in cautarea colantilor la Decathlon. Daca magazinele Nike m-au dezamagit, Decathlonul romanesc mi s-a parut sub orice critica. L-am vizitat pe cel din Roma si intr-adevar nu am fost impresionata, dar cel din Lille (Franta) a fost o adevarata surpriza pentru ca aveau toate marcile de produse (de la Kalenji la Adidas sau Nike), toate marimile, toate varietatile. Cel romanesc are o strategie de marketing care e departe de a fi inedita: aduc cele mai ieftine produse, chiar si din marca lor. Cineva imi spunea ca pana si preturile acestor produse din gama de acum 2 ani sunt mai mari decat in strainanate.

Am trecut apoi la Harvey's si la Intersportul din Baneasa, care fiind mai mari ma asteptam sa aiba o mai mare varietate. Ei bine, nici aici nu am gasit decat produsele de vara(adica de august..ca toate aveau maneci scurte), sau cele mai proaste produse de toamna-iarna. Pana si la acestea nu aveau decat modelele pentru barbati. Te pomenesti ca alergatul o fi exclusiv pentru ei!

In concluzie, m-am convins ca pentru femei echipamentele sportive din magazine sunt fie inexistente (daca e vorba de sporturi mai inedite decat obisnuitul aerobic), fie cele mai proaste din serie si ca pana nu vand marfa de vara, nu se agita nimeni sa aduca nu noile colectii, ci pe cele vechi de toamna care sigur zac in depozitele lor.

Barbati si femei in sport

Stirile sportive au fost axate in ultima vreme pe Campionatele Mondiale de la Berlin. Una dintre aceste stiri, se refera la controversata atleta sud-africana Caster Semenya, care e suspectata de a fi barbat. Interesant e ca desi Caster concureaza de mult timp la astfel de competitii, nevoia de a-i contesta sexul a aparut abia atunci cand a castigat locul 1 la cursa de 800 m. Dand la o parte invidia celorlalte participante, trebuie sa recunoastem ca e vorba de un nou record mondial, care parea greu realizabil pana acum.

Nu despre Caster vreau sa scriu acum, ci despre o chestiune generala, legata de performantele sportive in functie de sexul atletului:

De ce e asa de greu de crezut ca o femeie a alergat 800 m in mai putin de 2 minute?

Pentru ca barbatii sunt in generali mai rapizi decat femeile. Timpii scosi de acestia sunt mereu considerabil mai buni. Am observat acest lucru si in viata reala. Daca la Maratonul Piatra Craiului castigatorul a scos timpul de 4h, femeia de pe locul intai a facut putin peste 6h. Atunci cand alerg in parc cu M., mereu are o distanta constanta inaintea mea: o fi pasul lui mai mare, antrenamentul sau mai complex, anatomia masculina mai adaptata alergatului? Eu nu pot sa alerg cot la cot cu el chiar daca ma antrenez la fel.

Ceea ce femeile prezinta ca un avantaj in fata barbatilor este motivatia de nestramutat. Mi se intampla frecvent ca atunci cand alerg prin parc si vad cate o fata mergand agale, sa o depasesc. Ei bine, dupa cateva minute o vad trecand gafaind pe langa mine, dandu-si silinta sa alerge si sa ma depaseasca dupa ce de curand eu i-am fost motivatia de a reincepe alergarea. Bineinteles, pe multe dintre aceste sportive le intalnesc metri mai incolo mergand din nou si respirand greu. Asta pentru ca desi au vointa, multe nu au constanta in activitati. Femeile actioneaza de multe ori emotiv, nedramuindu-si eforturile, alergand grabit catre un scop, pentru care dau totul si mor rapid dupa. In acest caz e greu sa atingi scop dupa scop.

Gym-ul de acasa

Exista pentru fiecare din noi momente de entuziasm in care propunem sa facem schimbari in bine si luam initiative care sa ne ajute sa ne dezvoltam si sa devenim mai buni. Fie ca e vorba de cursuri, programe de trainning sau chiar de self-study, important e ca ne dam seama ca schimbarea e necesara si mai ales sa gasim resortul intern care sa initieze procesul.

Aceste clipe in care debordam de motivatie pot fi si acelea in care constientizam importanta sportului si ne hotaram sa incepem un program de activitati sportive chiar la noi acasa. Solutia imediata pare a fi achizitionarea unuia sau a mai multor aparate fitness.

La prima vedere pare o idee excelenta si le gasim singuri avantajele:

- nu esti nevoit sa mergi la sala, sa te schimbi in echipamentul special
- nu depinzi de starea vremii
- poti face sport de cate ori ai chef, cat de mult simti nevoia
- in timp investitia se amortizeaza si nu se compara cu pretul anual al unui abonament la o sala

In realitate nu e totul atat de simplu. Sunt fericita posesoare a unei biciclete ergonomice (de camera), a unei mingi pentru PowerBall si pe langa acestea mai exista si un sac de box si un aparat cu greutati. S-ar putea spune ca am parte de un mini-gym chiar in spatiul in care locuiesc, dar e o facilitate pe care nu o folosesc nici macar cand ploua si tuna afara si nu pot alerga in parc sau cand am chef de sport si sala mea preferata e inchisa pentru renovari.

Am stat de multe ori sa ma intreb de ce nu ma folosesc de aparatele pe care le-am cumparat cu atata motivatie si cu mari planuri de imbunatatire a conditiei fizice.
La inceput am folosit si bicicleta si mingea: am pedalat, am facut exercitiile de PowerBall preferate. Le-am repetat. Am invatat exercitii noi. Si nici nu mai stiu cand mi-a trecut entuziasmul, cand am inceput sa pedalez mai putin si apoi deloc si cand pe bicicleta mea a crescut o duzina de camasi, cordoane si alte lucruri care stau bine atarnate pe coarnele ei. Mingea si-a gasit singura un loc ferit de priviri sub uscatorul de haine si de atunci nu am mai intalnit-o...

Pentru toate acestea incerc sa dau explicatii logice (e monoton sa lucrezi in casa, te lasi prada altor tentatii si treburi casnice), dar nu cred ca totul se rezuma la acestea. Am multe cunostinte care au acasa fie stepere, fie biciclete, fie bancute de executat abdomene, ba chiar si aparate monstruoase de masaj. Si toate aceste echipamente ajung sa zaca parasite in vreun colt/dulap dupa ce sunt folosite cu indarjire nu mai mult de vreo luna.

Asa ca atunci cand o colega de la munca mi-a spus entuziasta ca planuieste sa inceapa o noua viata, mai activa, cumparandu-si un aparat de fitness, nu am putut decat sa o invit sa mergem impreuna la sala, unde vrei/nu vrei un instructor nu te lasa sa pleci inainte de cele 50 de minute de antrenament. In cazul ideal...

Ghidusii

Pe sistemul "nu e zi zi in care sa nu mi se confirme ca e prosti si e multi"...

Alergam in parcul Herestrau intr-o seara si imediat dupa ce am trecut Podul CFR atentia mi-a fost atrasa de un plescait puternic, care venea de la aruncarea voluntara in apa a unui exemplar masculin de mai bine de 100 kg. In baltoaca mirositoare care e lacul Herestrau se mai balaceau veseli ca niste boboci de rata vreo cateva exemplare la fel de masculine.

Mi s-a parut mereu pe cat de intersant pe atat de respingator faptul ca atunci cand ai un grup de baieti/ barbati acestia capata deodata mult mai mult curaj si initiativa decat in cazul in care am avea de a face cu un exemplu singular. Ei bine, dorind sa se demonstreze in fata tribului din care facea parte, unul din ei a inceput sa strige "1,2, 1, 2" la vederea mea alergand. M-am uitat la ei cum se balaceau in apa murdara, m-am uitat la hainele lor ramase singure pe mal si recunosc ca am simtit un mare imbold sa imping, cu doar un mic impuls si un mare efort de a-mi pierde timpul liber, hainele lor in apa...

Just think about it...

Sa mai si alergam...

Se spune ca alergatul e un sport complex, care antreneaza majoritatea muschilor, care are efecte surprinzatoare, bla bla bla...




Vreme de 2 ani am auzit in anturajul meu astfel de afirmatii laudative la adresa acestui sport. Pe mine insa nu m-a tentat niciodata sa alerg mai mult de 2km. Aveam mereu lista mea de motive si de comparatii cu alte sporturi, pe care o puneam la inaintare la fiecare invitatie de jogging primita:

- alergatul e un sport plictisitor si monoton. Pai doar ...alergi si gata! La aerobic e ca la dans, ai o multitudine de miscari pe care trebuie sa le inveti, exersezi si practici. Unde mai pui ca le si combini...Clar te implica mai mult la nivel mental.

- alergatul e un sport solitar. Deobicei vad alergatori singuri; rareori au norocul de a avea un partener care sa alerge in ritmul lor, care sa se tina strans de ei

- alergatul e un sport practicabil in locatii putine(din Bucuresti): parcurile sunt destul de mici si atunci apare necesitate de a repeta o tura pentru a face un traseu mai lung (deci monotonie!); parcurile sunt aglomerate de pedestri si biciclisti pe care trebuie sa te obosesti sa ii eviti

- toamna, iarna, primavara vremea e capricioasa si nu iti poti construi un program de alergare periodica. In plus se intuneca devreme si nu e tocmai placut sa alergi singur pe intuneric


Cu toate acestea in vara aceasta am facut un efort de intelegere si m-am apucat sa alerg. Intai a fost o chestie fortata de imprejurari, apoi am inceput sa ma obisnuiesc si nu ma indoiesc ca o sa ajunga sa imi mai si placa.

Motivele pro pe care le-as da oricarui interesat de alergat sunt:

- e cel mai ieftin sport: as putea spune ca e gratis, daca nu pui la socoteala echipamentul si asa destul de basic in felul sau (pantofi sport)

- e in aer liber

- exista motive de incurajare la vederea unui numar tot mai mare de amatori ai acestui sport in parcurile bucurestene

- practicat periodic si cu perseverenta are efect


Must have:

-adidasi/ pantofi sport cu talpa flexibila si groasa pentru a nu resimti reactia la betonul de pe jos

-pantaloni scurti, ca la noi e perioada de recoltare a bananelor acum

-un mp3 player ar ajuta sa iti iei gandul de la drumul monoton



Nu pot afirma ca e activitatea sportiva preferata, dar e un sport care se poate practica cu succes vara.

Sali de aerobic din Bucuresti

In cele ce urmeaza voi exprima parerea personala despre cateva sali de sport din Bucuresti, pe care le-am frecventat. Nu doresc sa fac reclama sau anti-reclama, ci doar sa redau impresiile mele.


Bery Fitness Spa

• Locatia e relativ ok, la 10 minute de mers alert de la metroul Iancului
• Sala e curata; femeile de serviciu spala linoleumul din sala de aerobic destul de frecvent
• Sala de aerobic si vestiarul pentru femei sunt mici
• Mai nou se face programare pentru fiecare ora de la 18.00 si 19.00
• Pretul e decent (120 roni 8 sedinte)
• Instructoarele sunt bune spre foarte bune (Flavia face un antrenament intr-adevar eficient si stie sa se poarte. Imola desi stie meserie, in relatiile cu oamenii mai are mult de invatat)
• relativ aglomerata (posibil ca programarile sa rezolve problema)
• ar putea sta mai bine cu aerisirea(aerul conditionat nu face fata)
• au site updatat

SIR

• Locatia e foarte buna, aproape de metrou statia Lujerului si de 41, 336, etc
• vestiar incapator
• sala NU e curata: pe jos au o mocheta care s-ar curata doar prin aspirare dar nu am vazut vreoadata pe cineva facand acest lucru; saltelutele miros urat, a transpiratie si umezeala acumulata si sunt foarte mici (la jumatate din lungimea normala)
• sala e supra-aglomerata, deabia daca e loc sa intinzi mainile la un antrenament
• antrenoarele sunt jumatate super ok (motivate si motivante) si jumate nu isi mai dau interesul deloc
• desi uneori ar trebui sa fie 2 antrenamente/ seara la aceeasi ora, daca fetele sunt mai putine de 30-40 ora se tine intr-o singura sala, cu o singura antrenoare, cealalta capatandu-si dreptul de a-si lua singura liber. Acest lucru este in detrimentul clientelor care nu vor face niciodata o ora in conditii optime, cu sala libera.
• preturile sunt decente (120 lei 8 sedinte)
• site ne-updatat

Wellness Fitness Spa

• sala foarte usor accesibila (Plaza Mall) si cu program prelungit
• sala foarte curata si cu aspect intr-adevar placut
• calitatea antrenamentului de aerobic este foarte scazuta: se face la un nivel de incepatori, mai mult se bazeaza pe miscari de dans
• instructoarele nu isi dau interesul
• pretul ar fi destul de piperat daca nu ar fi inclus accesul in toata sala (fitness, sauna si jacuzzi)
• site ne-updatat

GetFit Gym

• sala foarte usor accesibila, in centrul orasului
• sala curata
• antrenoarele sunt ok si ...
• antrenamentul e mai scurt (45 de minute) si se da mai putina importanta partii de stretching de la sfarsit
• vestiar mic
• sala nu este foarte aglomerata
• pretul e piperat (aprox 180 roni 8 sedinte)
• site updatat frecvent

Aerobicul, sportul sub-evaluat

De mai bine de un an am redescoperit un sport de multe ori sub-evaluat: aerobicul.
Multi practicanti de sporturi clasice (alergat, jocuri de echipa, fitness) considera aerobicul ca ceva destinat doar sexului frumos si continua prin a-l asocia cu o activitate sportiva usoara.

Trebuie sa recunosc ca nici eu nu eram un fan al aerobicului in urma unor tentative din adolescenta, gresite din start. Dupa cativa ani de antrenamente de karate, am ales sa merg la o ora de aerobic unde veneau doamne de o varsta frumoasa, dar care dictau un ritm mai lent de desfasurare a exercitiilor. Am ramas dezamagita de aceste ore si am ales rolele si plimbarile in ritm sustinut, ca activitati ocazionale.

Daca as face o lista a motivelor pentru care o femeie merge la o sala de sport acestea ar fi: slabire, slabire, slabire...Se spune ca nu esti niciodata suficient de bogat sau de slab. Din pacate, societatea in care traim are anumite idealuri legate de aspect care pot depasi capacitatile normale ale unui corp uman. Atunci se apeleaza la diete si la sport. De aceea salile sunt pline de femei care nu au aptitudini de sportiv, dar care au o motivatie personala uneori, impersonala (dictata de societate) alteori de a practica miscare.







O femeie interesata de aspectul fizic si determinata sa ia masuri in acest sens este deobicei din mediul urban. In orasele noastre nu ai parcuri destul de sigure(ma refer la caini si la oameni) si destul de mari pentru a practica sporturi in aer liber. In plus nici nu avem traditia altor tari in acest domeniu si entuziasmul multora poate scadea la lovirea de non-indiferenta celorlalti care se amuza teribil de eforturile unui alergator, spre exemplu.
Solutia o reprezinta sporturile indoor: fitness, aerobic si inot. Aerobicul a devenit din ce in ce mai popular in ultima vreme, odata cu emanciparea femeilor si cresterea veniturilor acestora. Timpul de dupa serviciu nu mai e neaparat dedicat gatitului si dereticatului prin casa, salariul se poate investi in rezultate vizibile pe propria persoana, nu in obiectele casnice.

Motivatia mea de a practica aerobic a fost alta insa: am nevoie de sport pentru a ma simti bine, pentru a avea rezistenta si tonus in alte activitati pe care le desfasor(mersul la munte e una din ele). M-am dus la aerobic dupa experienta 60s din adolescenta pentru ca era singurul sport pe care il puteam practica seara. Si m-a prins...atat de tare incat a devenit o obisnuinta.

Aerobicul este cat de solicitant vrei tu sa fie. Un antrenament se compune deseori din 2 parti principale: una cardio(unde sari, alergi intr-un ritm alert) si una de tonifiere (ritm mai lent dar solicitare specifica a muschilor e mult mai intensa). Pe langa acestea, un antrenament bun are si o parte de incalzire si una de relaxare(stretching).
Este recomandat sa faci toate exercitiile fara pauza si neaparat corect. Pentru asta ai nevoia de rezistenta unui alergator si atentia si concentrarea unui...inginer :) O persoana care practica serios si corect aerobic este o persoana care face la fel de mult sport ca orisicare jucator de fotbal, ridicator de haltere, alergator amator.

De multe ori insa am avut de-a face cu fete care faceau 5 repetari si 5 momente de pauza, care se opreau in mijlocul activitatilor cardio sa bea apa si sa isi revizuiasca manichiura, care faceau alte exercitii decat cele indicate pentru ca acestea erau mai simple (si mai fara efect). Ele strica bunul nume al aerobicului. Pentru ca acesta este un sport deschis oricarui incepator si oricarui amator nu toti care practica aerobic, practica si corect. Ceea ce multi cunosc din perspectiva prietenelor, nevestelor care nu sunt sportive ci doar merg la sala pentru a se intretine, nu este egal cu imaginea adevarata a acestui sport ci cu o fateta relativa la capacitatile fiecarei participante.

Cum profitam de el e treaba fiecaruia din noi. Nu am spus fiecareia pentru ca aerobicul nu este un sport exclusiv feminin; in Portugalia, Franta, etc babrbatilor nu le este rusine sa partcipe la astfel de antrenamente. Noi romanii insa suntem mult mai mandri: mai bine ridicam 5 kg intr-o mana si 15 pe burta decat sa participam la o activitate de grup, in ritm de muzica, aparent simpla. Doar aparent...