O alergare, un muzeu si un film

Pentru ca de vreo cateva zile ploua neintrerupt si in Bucuresti si la munte(zapada a refuzat sa ia locul ploii macar in weekend), am luat trista decizie de a ramane in oras sambata si duminica. Ca activitate de weekend as fi putut merge la Maratonul International de la Bucuresti, dar nu simteam nicio motivatie sa alerg pe ploaie si frig, mai ales ca de 2 saptamani nu m-am antrenat mai deloc.
Asa ca am inceput sa browsez printre alte distractii de weekend.

O alergare
Ei bine, am alergat pana la urma "pe ploaie si in frig", pentru ca sambata chiar se cerea sa fac si eu un minim de miscare. O tura si un sfert de lac in Herestrau a fost chiar acest minim necesar. Spre mirarea mea, dis-de-dimineata (adica pe la 8...ca era weekend) parcul era destul de populat de alergatori si mi-am inchipuit ca multi isi faceau incalzirea pentru competitia de duminica. Pe mine nu m-a incalzit cu nimic vederea lor: daca alta data amatorii de antrenamente ma motivau, acum mai ca ma miram de zelul lor. De ce oare toate maratoanele de la noi se tin in octombrie, cand sunt sanse de vreme proasta mult mai ridicate decat in septembrie?

Un muzeu
Ce sa faci cand e vreme urata, in Bucuresti... si nu ma refer la shopping?
Am reusit -dupa vreo 5 ani de invitatii- sa ajung la Vila Minovici. Desi timp de vreo 2 ani am trecut/ stat in trafic zilnic pe langa acest muzeu, niciodata nu am avut suficient elan sa ma duc sa il vizitez. Ma asteptam sa vad inca o casa memoriala, ca multe altele si experienta negativa a unora din Bucuresti (cea mai recenta fiind saracul si neprimitorul Muzeu Enescu) nu ma indemna sa bat la portile acestei case. Iata ca am batut la propriu, duminica dimineata, la usa de lemn masiv a unei vile decorata cu caramida aparenta, cu un puternic aspect englezesc. Daca vecina ei, Vila cu Clopotei, se vede din strada, aceasta cladire e bine pitita de copacii unei gradini aproape luxuriante.
Interiorul acestei case este cu adevarat impresionant: vizitatorul are impresia ca paseste daca nu intr-un alt timp, atunci intr-o alta tara. Proprietarul, Mina Minovici, a fost un pasionat colectionar de antichitati si as putea spune cu mare convingere, ca a avut pe langa puterea financiara necesara acestei pasiuni si bunul gust pentru care merita toata lauda. Stilul general este Tudor, incaperea fiind ornamentata cu barne, tapiterii vechi de cateva secole si tablouri antice. Mobila masiva, semineul, ferestrele sunt toate originale si redau o atmosfera de castel. Biblioteca este foarte valoroasa, nu doar gratie proveninetei de la Castelul Warburg, ci si datorita continutului de carti vechi.
Spre vizitare sunt date doar 3 camere si mica gradina din fata casei.

Un film
Intr-un weekend ploios merge un film lejer. In sfarsit a ajuns si in cinematografele noastre filmul Julie si Julia, povestea unei aproape-scriitoare care isi propuna sa gateasca toate retetele faimoasei Julia Child, femeia care a revolutionat bucataria americana. Filmul este un excelent aperitiv, pentru ca sunt convinsa ca spectatorii au poftit la toate bucatele frantuzesti pe care Julie le prepara si elogia in film. Eu una, sunt mare fan al bucatariei frantuzesti, bogata in continut dar si in imaginatie.
De multe ori nu ma pot abtine sa nu dezbat problema bucatariei romanesti cand ii mai aud pe unii ca o lauda ca fiind bogata sau originala. O simpla vizita in Turcia i-ar lamuri pe multi ca nu noi am inventat ciorba, sarmaua, musacaua si alte bucate traditionale romanesti. Branza "romaneasca" intra in aceeasi categorie a trasului cu ochiul la vecini (sau mai bine zis la casele mai mari): telemeaua si cascavalul numai original romanesti nu sunt! Si macar daca am avea n feluri de branza, dar le numaram pe degete. Din vechi timpuri taranii au mancat mamaliga cu ceapa, boierii bucate poloneze, sau de alta nationalitate dupa trend, iar bucataria romaneasca nu a avut resurse sau imaginatie sa se imbogateasca in mod specific.