In weekendurile in care nu reusesc sa fug in afara Bucurestiului am mereu o oarecare stare de tristete, pentru ca sunt obligata sa ma invart in orasul asta mare si murdar, in realitate un cerc mic si stramt. Poate nu m-ar supara asa tare gunoaiele, noroaiele si griul murdar, daca atentia nu mi-ar fi furata de partea vie a acestui oras: oameni si caini.
Cred ca in Bucuresti avem la fiecare 2 locuitori un vagabond, ca dragii de oraseni au o mare placere sa-i incurajeze hranindu-i cu resturile pe care din lene nu le duce direct la pubela de gunoi, prin ignoranta cu care cred ca fac fapte bune permitand in spatii publice si mai ales comune (chiar si pentru cei care nu sunt de acord cu astfel de practici) existenta tuturor sufletelor vagaboande si cersetoare.
Defapt problema nu e doar la acest nivel, ci e una mult mai generala. Pare-se ca romanii si-au impus o limita de netrecut unde "eul" se incheie si de unde ceilalti incep. Si e cumplit ca le pasa doar de ei, lasand pe ceilalti responsabilitatea comuna. Fiecare fiind un individualist, nu mai exista intitativa comuna, sociala.
Toti se asteapta ca CINEVA sa faca ceva: cineva sa stranga ambalajele pe care le scapam pe strada, sa duca cainii vagabonzi "undeva", sa repare altcineva un lucru folosit la comun. Problema e ca toti gandesc astfel si atunci nu mai rasare niciun Cineva sa ia initiativa si sa repare raul facut prin ignoranta. Si atunci, tot ce s-a cosntruit candva in tara asta se destrama, se strica si dispare.
Un alt exemplu trist e faptul ca noi negam cu nestramutata convingere adevarul despre cine suntem. Mi se pare hilar ca dam vina pe rromii sau pe capsunarii plecati in strainatate pe imaginea proasta pe care o fac tarii: romanii rezulta a fi needucati (de multe ori capsunarii au cateva clase doar, provin din mediul rural unde - va rog sa recunoasteti odata!!!- se traiesite ca in 1800 primavara: nu tu canalizare, nu tu grupuri sanitare civilizate, nu tu apa curenta, nu tu comert si transport avansat), raufacatori (in general vina cade asupra etniilor din Romania...dar e pe drept oare?) si buni doar de muncile de jos.
Desigur avem si cateva exemple pe care le bagam mereu in fata de tineri care au excelat si au reusit in afara, dar din pacate cazurile acestea sunt doar exceptii.
Cred ca va fi imposibil sa realizam ca romanii au obiceiul de a da vina pe marea majoritate pentru faptele rusinoase si ca se lauda cu doar cateva cazuri exceptionale care niciodata nu vor fi normalitate.
Noi in Romania avem etnii pe care le-am ignorat, pe care nu le-am ajutat sa se dezvolte prin educatie si care au un grad mare de infractionalitate. Sa zici ca nu un roman a comis nush ce infractiune, ci un rrom este o nedreptate: rromii nu traiesc de ieri, de azi in Romania, ci de secole, iar discriminarea pe care o facem e mostenita si probabil intarita de sentimentul de satisfactie ca exista unii mai prost educati, mai pierde-vara decat noi.
Suntem o tara de oameni cu putina spre deloc educatie. Si nu ma refer aici la acceptiunea comuna, academica a termenului. Ne lipseste educatia care te face om de bun-simt, plin de compasiune si empatie, cu simt social si responsabilitate publica si individuala. O masa mare de particule care se indreapta haotic, fiecare in directia sa, nu are niciun fel de coeziune si nu va realiza niciodata nimic.
Poate intr-o zii in care se anunta tintuire in oras vei venii cu prietenii tai la mare si ai sa vezi ca aici antrenamentul pe nisip si langa marea dezlantuita ori nu va da alta fata clipei..MA bate gandul sa merg in paduri cu montana iar....O PRIMAVARA FRUMOASA! Catalin
RăspundețiȘtergereTocmai asta e tristetea mea: ca trebuie sa plec altundeva ca sa ma bucur de lucrurile frumoase.
RăspundețiȘtergereLa mare trebuie sa fie superb acum.
La mare nu mai poti spune cu certitudine ce anotimp este.Acum cateva saptamani pe gerurirle de poveste marea inghetase si alergai la tarm pe val incremenit si ger si vant si natura dezlantuita.Astepati sa se retraga valul si te catarai ca si cand ai zbura pe pietre din mare.Acolo am vazut turturi de gheata de peste 3 metrii scluptati de vant si val incat te intrebai de este reala acea intare si iesire din pestera spre cautari de sine cu treziri la realitate de recele alb...In acele zile am stat pe pat de gheata cu marea sub mine si ma bronzam in soare...In acele zile am doborat recorduri personale atingand bariera celor 28 de minute pana in locul in care peste vara invatam sa caut scrisul pe nisip ca un ravas din timp venit din adancuri .....Alergam in maneca scurta si cu cateva raze de soare te perindai cu valul de ceata venit din senin trecand din toamna in primavara si iar gand de vara.Mai trece cate un solitar si ridici mainile in semn de salut.Aduni pana nu mai adegete sa cuprinzi jucariile aduse de mare.Alergi si te bronzezi dar uitandu-te in ape vezi ...vezi ALB...BATRANETE...Timpul nu te mai iarta si este apasator ca si gandul ca nu poti daruii acele clipe celor care tanjesc dupa zvon de..mare. zvon de ape...MAi alergam cu cate un pescarus ranit si inghetat kilometrii intregi de plaje si asa speram ca la vara sa vina si sa-mi dea tarcoale......
RăspundețiȘtergereMarea are in fiecare zii cate anotimpuri doreste ea si cate clipe doresti si tu....
Cu cat invatam sa dorim ceva cu atat albim imbatranind fara sa mai atingem limite de timp si capat de lume batut de fire de nisip....Marea asteapta in fiecare zii alergatori la rasarit care sa zboare visand.......