Alpii Dolomiti: Via Ferrata Michelli Strobel

Prima noastra via ferrata urma sa fie, cum e defapt si logic, mai simpla, de acomodare. Stiam inca de la plecarea din RO ca acestea au grade de la 1A pana la 5C si ne-am cumparat chiar o carte pentru incepatori (in italiana, pentru ca era mai cu poze). In acest ghid ferratele erau notate cu maxim 3 stelute, de unde am dedus noi (ca daca e pentru incepatori) gradul si steaua coincid. Bun...


Doar nu era sa incepem cu o ferrata de gradul 1! Normal ca am ales una cu 2*. Nu pot sa uit cum ii strigam lui M. (care a devenit un catarator foarte bun), in timp ce incercam sa escaladez un horn, ca e destul de aiurea ferrata, mai ales ca citisem eu "non per principianti" (adica nu pentru incepatori!). Ce nu stiam noi atunci era ca 2* nu insemna gradul 2...ci ca, defapt, acea v.f avea gradul 3B! Adica necesita abilitati de catarare, avea pasaje tehnice si expunere aeriana.


Pe la 8 dimineata am coborat dintr-un autobuz urban cu un sofer foarte amabil si am inceput o urcare abrupta si lunga spre originea v.f Strobel care ducea la Punta Fiames. La placa care marca inceputul feratei ne-am pus pentru prima oara echipamentul special si am multumit in gand americanilor, care fac manuale complete pentru dummies (kitul lui M., marca Black Diamond, continea instructiuni despre cum se utlizeaza echipamentul in diverse situatii+ poze. Al meu, marca italiana Salewa, spunea doar cum se prinde de ham, nu si ce sa fac cu carabinele si cum sa le folosesc pe scari, pe lant, sau la coborare).




Ferrata a debutat impetuos cu o catarare pe un perete relativ vertical, urmata de ascensiunea catorva hornuri destul de incomode datorita rucsacilor voluminosi pe care ii purtam in spate. Pe masura ce inaintam privelistea devenea din ce in ce mai spectaculoasa. In spatele nostru se vedea capatul Cortinei, delimitat de un stadion de atletism care era parca desenat jos, mult sub noi. Aveam senzatia ce sunt undeva sus, deasupra lumii.



Portiunile de catarare au fost alternate de unele de mers pe poteca, destul de pasnice. Pe drum am mai intalnit un cuplu de italieni(care inaintau destul de rapid, cunoscand traseul si avand experienta de v.f), o familie de germani(inclusiv copiii de vreo 14 ani) si un grup de rusi (care erau chiar mai inceti ca mine). Ne asteptam la mai multi via ferratisti, mai ales ca noi credeam ca e un traseu doar de gradul 2. Mai tarziu aveam sa aflam explicatia...


Aeriana a fost catararea unui perete asigurat cu trepte metalice. Daca aceasta ascensiune nu ar fi fost grea in conditii normale (avea doar 20-30 m), inaltimea la care ne aflam facea totul sa para spectaculos. Portiunile asigurate doar cu cablu metalic, care presupuneau catarare erau insa cu prize bune, foarte stabile in ciuda calcarului din compozitia rocii. Dupa acestea, a urmat un perete vertical pe care se afla o scara de fier, lunga si expusa.


Cand in cele din urma am terminat de escaladat si acest ultim obstacol, rasplata a venit generoasa sub forma unei privelisti grozav de spectaculoasa a muntilor din jur. Ne aflam la 2700 m, iar valea ampezzana ni se deschidea in fata ochilor. Toti turistii au poposit o vreme pe varf, admirand imprejurimile si relaxandu-si muschii incordati dupa catarare.




Retragerea din traseu nu s-a facut pe via ferrata, ci pe o vale alpina. Inainte de a cobori pe aceasta, am discutat cu niste italieni care urcasera special pentru a cobori pe valea respectiva, zicand ca pietricelele calcaroase foarte fine de acolo sunt o placere la coborat. Hmmmm....Eu nu pot spune ca am fost de aceeasi parere: coborarea a semanat cu una pe zapada. Pietricelele albe si foarte marunte alunecau de sub picioare, asa ca am aplicat tehnica hivernala: genunchi departati, trunchi un pic aplecat...si tot am cazut la un moment dat, ca si italienii mari iubitori de coborari de gen! Unde mai pui ca era o ditamai valea...



La baza ei, am urmat un traseu printr-o padure de o vegetatie foarte bogata. Pe drum am mai intalnit cativa biciclisti, niste tipe care alergau la deal, un cuplu imbracat montano-elegant(sosete tiroleze, pantaloni scurti de piele). Am prins la fix autobuzul catre Cortina si am inceput sa ne gandim la urmatoarea noastra ferrata...