luni, 3 mai 2010

1 mai la Ecomaratonul Moieciu de Sus






De cand a venit primavara, parca scuzele de a nu ma antrena prin alergare se iscau din senin. Fie aveam treaba pana seara tarziu la serviciu, fie se intampla ca vremea sa nu fie cea mai grozava, totul lucra parca in favoarea comoditatii. Am mai apucat din cand in cand sa trec pragul salii pe care o frecventam acum 2 ani si am redescoperit placerea antrenamentelor cardio adevarate, total diferite celor de fatada pe care le-am experimentat in ultima vreme la salile de fite calcate de ziariste obosite, de vedetutze de mahala bucuresteana si instructori cunoscuti prin media, dar nu si in lumea sportiva.

Si iata ca M. vine cu ideea curajoasa sa participam la maratonul de la Moieciu. Vreo 2 saptamani sunt impacata cu ideea ca ma voi inscrie la crosul de doar 14 km, dar ma suna Cornelia, organizatoarea, sa ma anunte ca daca vreau sa achit taxa de maraton (la care ma aruncasem din prima cu cateva luni in urma) ar fi un moment bun sa o fac. Si ca prin vis, ma vad cu ea si iata ca raman inscrisa oficial la cursa de 42 km.

Dupa mai bine de 4h30 de drum infernal de aglomerat, ajungem in ajun de competitie in Moieciu. Cazarea ma prost dispune inca de la sosire si ma culc imbufnata ca nu m-am ocupat mai din timp de aspectul acesta.

Dis-de-dimineata facem rand la start si desi ma bucur sa vad fete cunoscute, nu simt emotia pe care o aveam cu jumatate de an inainte, la MPC, cand venisem bine antrenata si cu speranta ca voi scoate un timp mai bun decat cel de la prima participare. De data aceasta nu sunt conectata la competitie. Ei bine, vreau doar sa particip pentru ca e o ocupatie buna pentru o zi de 1 mai cu vreme buna.

Se da startul si incep sa alerg cu viteza mea de "croaziera", cea care nu imi consuma resursele. Pe langa mine incep sa treaca zeci si zeci de alergatori. In viteza. Fara menajamente. Sunt probabil alergatori la cros, poate maratonisti de asfalt, carora prima bucata de vreo 4km li se pare cunoscuta din competitiile care nu se dau la munte. Chiar daca as vrea, nu pot sa trag mai tare: mi-e cald, am un rucsac maricel si bolborisind cu apa, m-am trezit cu fata la cerceaf, nu am chef de efort brusc...

Incep sa regret ca nu m-am antrenat prin parc macar in ultima luna. Uite ca am ajuns printre ultimii din multimea de concurenti. Si daca particip doar la cros ce are? Nu am venit de acasa cu motivatia de a scoate un timp, nu am pretentii pentru ca ma simt iesita din forma si nu stiu sa ma mint ca pot, asa ca imi propun sa fac macar prima bucla.

Cu obiectivele acestea usor de atins in gand, incep sa ma uit relaxata la ceilalti concurenti. Pe multi ii stiu de la Maratonul Pietrii Craiului: pe cei cu look atletic, cu echipament profesionist sau pe aproape, cu vointa puternica si nerv. Pe unii ii clasific din prima in "asfaltisti": fete cu coada balansand in vant, cercei mari si rotunzi, echipament de bumbac, sticle de jumate de apa tinute in mana, numar de cros. Ma depasesc asfaltistii astia, unul cate unul...pana ajungem la podetul peste rau. De acolo incepe urcarea: asta imi place. Imi scot betele de tura pe care le-am plimbat in alergare usoara pana aici si incep sa imi turez motorul pentru urcarea constanta si fara oprire care imi place atat.

Nu sunt o alergatoare adevarata. Sunt un om care face sport si miscare cu pasiune, dar stiu alergatori in adevaratul sens al cuvantului si nu ma aproprii nici pe departe de vointa si de placerea pe care ei o simt atunci cand alearga. Mie insa imi place la munte. Imi place sa urc, e o activitate care nu e un efort pentru mine si imi place sa ma uit in jur: la padure, la muntii din zare, sa imi gasesc un ritm constant care sa ma tina pana la sfarsit. Incepand de acum incep sa ii depasesc pe ceilalti. Apreciez gestul sportiv al multora de a face loc celui din spate daca simt ca sunt prea inceti. Urc, urc si deja cei ce m-au intrecut pe drumul asfaltat raman in urma. Nu ma opresc la punctele de alimentare din prima tura pentru ca nu simt nevoia. Am apa in spate si profit de ea din cand in cand. Dupa urcare urmeaza o coborare destul de abrupta pentru genunchii mei care mi-au mai facut probleme in trecut, asa ca o iau usurel intai si pentru ca vad ca se poate mai grabesc un pic ritmul. Ajung la capatul primei bucle intr-un timp decent (aprox 1h40) si ma simt bine asa ca ma hotarasc sa continuu.


In bucla 2 si 3 am mai socializat cu ceilalti participanti si asta ajuta mereu ca timpul sa treaca mai usor. Din pacate una din persoanele cu care am ajuns sa discut a fost chiar M. El e deobicei mult inaintea mea. E un alergator adevarat, cu viteza si antrenament in spate, dar din cauza ca il dureau genunchii l-am ajuns pe la sfarsitul buclei 2. Avea sa ajunga cu 10 min dupa mine la finalul maratonului.

Incepand cu bucla numarul 2, nu m-am mai intalnit cu nicio fata pe tot traseul. Am aflat dupa ce am trecut finishul, ca fata dinaintea mea era cu vreo 10 minute in fata doar.

Am terminat maratonul in 6h17, un timp pe care nici nu visam sa il ating la inceput de sezon. Am fost a 5-a la categoria mea, feminin 18-34.
















12 comentarii:

  1. Un rezultat numai bun sa-ti dea aripi pentru tot sezonul. Pariez pe tine la MPC :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari pentru rezultat! Ma bucur ca v-am revazut pe tine si pe Radu si sper sa ne mai intalnim si la alte concursuri :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari de rezultat si pana in Crai mai sunt cateva portite de testare a ideii de invingator!
    Daca as da timpul inapoi as insista mai mult pe ideea de daruire.Cu siguranta de-am fii stat mai multi la foc de poveste in vatra care sa adune oameni de munte ascultand chitara sufletului....atunci alergarea din zori ori din viata nu ar mai avea cute cu gust amar....Poate am sa daruiesc cantecele prietenilor mei de munte celor ce vor saluta si saruta Piatra Craiului!
    Maratonul ofera sansa de a geme de durere si de a bate din picioare a treia zii dupa vindecare chiar dupa o bucla care nu se mai tremina cu numarul...trei...dar mai presus leaga ideea de VIATA DE MUNTE si ARTA DE A TRAII!!!
    Va multumesc de ganduri si amintiri!
    Cu drag de la capat de Vama ....Catalin

    RăspundețiȘtergere
  4. Salutare, prieteni!

    Va multumesc pentru gandurile incurajatoare si m-am bucurat ca ne-am revazut cu ocazia unui eveniment atat de fain.
    Abia il astept pe urmatorul; veniti la 7500 sau la Ciucas?

    RăspundețiȘtergere
  5. Am sa ma dau peste cap sa vin....Cata

    RăspundețiȘtergere
  6. Seara buna,
    Am incercat sa merg cu montana pe langa mare dar nu mai am spor si nici tragere de inima...Poate mi-e dor de padure si colindat pe la odai de poveste si pat de fan ...Ma bate gandul la maratonul de pe 22 mai....
    VA doresc macar voua o saptamana mai buna si spor la alergat...Cata

    RăspundețiȘtergere
  7. Bravo! frumoasa descrierea. Eu ajung sigur la Ciucas. 80% si la 7500. Tipul cu care am participat anul trecut nu cred ca va mai fi in tara in luna iulie.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ne vedem la Ciucas, Andrei. La 7500...nu mai sunt asa sigura de participare pentru ca mi se pare foarte mult.

    RăspundețiȘtergere
  9. uite pe cine dau aici... nush dc mai stii cine sunt(am terminat impreuna bucla 3):)felicitari pt rezultat dar mai ales bafta la cele care vor urma si sa scoti un timp cat mai bun:) ps. ne vdm in ciucas!!!

    RăspundețiȘtergere
  10. Buna, Iulian!

    Stiu cine esti, cum sa nu :) ?
    Dar nu ne vedem la 7500?!

    RăspundețiȘtergere
  11. la 7500 o sa fiu arbitru in postul 4 (refugiul salvamont intre Jepi) asta in cazul in care ajung ca mai am ceva de invatat pentru licenta:( dc nu ajung iti urez sa termini cu un rezultat cat mai bun:)

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.