joi, 3 septembrie 2009

Alpii Dolomiti: Prefata unei vacante

Anul acesta ne-am hotarat sa facem un concediu mai activ, adica sa zicem pass obisnuitelor noastre vacante de vara, cu vizite la muzee si monumente istorice sau de arta, cu escapade culinare internationale, adica -pe scurt- sa rupem tiparul excursiilor in strainatate cu care ne obisnuisem de cativa ani. Asa ca ne-am propus sa fim exclusiv turisti montani.


Prima destinatie a fost Tatra, in iulie si pentru ca excursia a iesit minunat, ne-am simtit incurajati sa mergem mai departe, in Alpi. Desi initial ne gandeam la cei francezi, a caror culmi ne fac cu ochiul de ceva timp incoace, am avut fericita inspiratie sa mergem mai intai in cei italieni, cunoscuti si sub numele de Dolomiti.


Cateva varfuri din Dolomiti, vazute de la 3000m

De ce a fost fericita alegerea? Pentru ca dupa 9 zile petrecute acolo am ajuns sa consideram ca sunt intr-adevar niste munti unici si cu siguranta cei mai impresionanti pe care i-am vazut pana acum.

Cand ne gandeam la un concediu activ aveam defapt fiecare viziunea proprie asupra felului in care ar trebui sa se desfasoare el. S-a intamplat ca aceste viziuni sa nu coincida intocmai: eu ma asteptam sa fac, ca in Tatra, un treking intens (ceea ce se pare ca se numeste defapt Nordic Walking), in timp ce M. abia astepta sa se catere pe stanca calcaroasa a peretilor acestor munti.

In mod aproape miraculos am reusit sa imbinam ambele noastre pasiuni si sa facem lucruri noi pentru fiecare din noi.

Nu pot sa nu zambesc cand ma gandesc la prima noastra seara in muntii Dolomiti, cand rasfoiam derutati o carte in italiana despre traseele din regiune si ne gandeam cu o oarecare groaza ca nu stim de unde sa le incepem si mai ales cum sa ajungem la locul lor de origine in lipsa unei masini.

Si ma gandesc cu placere la primul nostru traseu, ales pentru ca vazusem pe un autobuz scris mare "Fiames" si acest nume facuse match cu ceva ce citisem in ghidul italienesc. A fost foarte frumos, cand la sfarsitul concediului ne simteam deja cunoscatori ai acestei zone montane si a trucurilor turistice ce trebuie facute pentru a fi un drumet experimentat.

De aceea m-am gandit sa scriu pe acest blog o serie de postari informative cu privire la ce se poate face in Dolomiti. Incercarile noastre de informare in prealabil, in Romania, s-au dovedit a fi insuficiente, asa ca abia astept sa va povestesc ...totul :)


Locatia




Alpii italieni sunt cunoscuti sub numele de Dolomiti, dupa denumirea rocii din care acestia sunt compusi. Dolomitul este o roca calcaroasa, usor friabila si modelabila, care -gratie acestor proprietati- confera un aspect spectaculos muntelui. Varfurile acestor munti ating usor inaltimi peste 3000m.

Aflati la granita dintre Italia si Austria, era inevitabil ca acest teritoriu sa nu creeze tensiuni legate de limite si apartenenta la o tara sau alta. Primul razboi mondial s-a constituit intr-un prilej ideal pentru ca Italia sa dispute zona Dolomitilor, care pana atunci apartinea de Austria. In acest areal locuia o populatie mixta, vorbitoare de germana si italiana, de nationalitate austriaca si italiana. Cu ocazia razboiului locuitorii Cortinei si a celorlaltor localitati au fost siliti sa se imparta in tabere distincte si sa se lupte intre ei cat si si impotriva austriecilor. Impresionante sunt faptele de umanitate ale soldatilor cortinezi, care trimiteau uneori mesaje soldatilor din tabara opusa cu privire la familiile lor ramase inca in Cortina.

Foarte interesant a fost razboiul ce s-a dus in munti, in conditii extraordinar de grele si care a implicat strategii ingenioase de atac asupra adversarului. Atat austriecii, cat si italienii sapau/ detonau tunele in munti pentru a-si suprinde oponentii, dar si pentru a stoca arme si munitie. Din timpul razboiului au ramas ca marturie diverse refugii construite cu greu in acea perioada, iar tunelele lungi de km fac astazi parte din traseele turistice. Conditiile foarte grele au dus la un mare numar de victime. In 1916 s-a inregistrat o ninsoare record, cu un nivel de zapada de 10m, ceea ce a condus la multe avalanse. Intr-o noapte, o astfel de avalansa a "maturat" 400 de soldati, adapostiti la un refugiu.


Un astfel de refugiu ramas din razboi

In cele din urma, Italia a obtinut zona Dolomitilor si odata cu teritoriul a acaparat si populatia germanica. Unii localnici isi amintesc de rude mai in varsta care s-au nascut austrieci si au murit italieni. Cultura si limba germanica, salasluiesc insa si astazi in aceasta zona alpina.


Cortina d'Ampezzo a fost alegerea noastra pentru "tabara de baza" gratie pozitionarii acestei localitati in mijlocul celor mai importanti munti. Defapt Cortina este o suma de comune invecinate, constituite sub un singur nume. In luna august aceasta statiune montana este destinatia oricarui italian chic si, prin urmare, atmosfera orasului de la poala muntilor este una speciala.


Priveliste din Cortina

Inca de la intrarea in localitate, nu poti sa nu observi casele tipic austriece, varuite numai in alb si cu mult lemn, impodobite pana la refuz cu muscate rosii. Nu vei vedea nici macar un bloc, nicio casa iesita din acest tipar, oricat de departe de centru te-ai afla. Administratia locala stie foarte bine ca doar pastrand farmecul pur alpin al statiunii, turistii vor continua sa vina intr-un numar atat de mare.

De departe rasare impunatoare cea mai inalta cladire a orasului: biserica. Urmand drumul catre acest obiectiv, turistul ajunge pe un bulevard destinat doar pietonilor, pavat cu piatra de rau si impodobit cu aceleasi tufe uriase de muscate. Acesta este flancat de magazine elegante ale unor mari nume in moda (Dior, Channel, etc, etc) si de unele magazine cu specific montan. Intr-un asemenea decor este usor de imaginat ca nu se vor plimba muntomani prafuiti si cu rucsaci mari, ci in fata ochilor ni se vor perinda numai oameni eleganti si ferchezuiti, bronzati si coafati, imbracati conform unui trend bine implantat: alpino-chic.



Promenada la pranz

Acesti oameni, insa, nu sunt cei pe care ii vei vedea pe munte: pe trasee erau clasicii turisti montani, majoritari germani si italieni, urmati de englezi si apoi cehi, polonezi, etc.

Transport

In Cortina d'Ampezzo se ajunge cu autocarul/ masina. O conexiune foarte buna se face din Venetia, chiar de la aeroportul Marco Polo. Aici au statie autocarul ATVO (transport public) si autocarul Cortina Express (o varianta mai eleganta si mai rapida a precedentului). Se mai pot lua si o serie de trenuri catre Calalzo, o localitate situata la 1h distanta de Cortina, conectata de aceasta de un autobuz cu frecventa mare.




Din Cortina d'Ampezzo turistul are posibilitatea sa plece catre diferite trasee, care deobicei nu incep din localitate. Pentru acestea exista transportul urban (autobuzele locale fac ture intre comunele care formeaza Cortina), DolomitiBus (autocare care merg pe distante lungi, indeosebi dedicate turistilor, cu statii la fiecare punct important dpdv montan) si Bike'n'Bus (acelasi traseu ca DolomitiBus, dar cu posibilitatea transportului bicicletei in remorca speciala). Consider ca raportul calitate/pret este foarte bun. Cel mai avantajos pentru noi a fost abonamentul pe toate autobuzele+autocarele, pe 8 zile, la pret de 20 euro. Toate masinile sosesc punctual conform unui orar fix.

Pentru soferi, amintesc ca drumurile din Dolomiti sunt de o calitate excelenta, iar dispozitia lor face ca Transfagarasanul nostru sa para un mic copil. Soselele lor, ce e drept destul de inguste, sunt suspendate la mai bine de 2000 m, au curbe stranse, tuneluri in stanca si ofera o perspectiva de ansamblu asupra vailor. Peisajul de la o asemenea inaltime este magnific.
Consider ca este de ajutor sa ai o masina personala la dispozitie, deoarece primul DolomitiBus pleaca la ora 08.40, iar ultimul se intoarce in jurul orei 18.00. Pentru traseele mai lungi, e destul de greu sa te incadrezi intr-un asemenea orar.

Se poate foarte usor calatori cu bicicleta in Dolomiti, pentru ca pe langa soselele suspendate, exista mereu piste largi pentru ciclisti si pietoni.

Cazare

Exista 3 posibilitati de cazare: la vila/ hotel/ pensiune (minim 100 euro pe noapte), la refugiile montane (100 euro pe noapte cu tot cu cina si mic dejun), camping (in jur de 12-15 euro/noapte/ persoana).

Hotelurile pastreaza specificul zonei, iar camerele lor sunt toate facute pe lemn, cu mobila care se vrea preponderent rustica. Personalul este intr-adevar amabil si tin sa te faca sa ai o sedere cat mai placuta.

Refugiile montane pot sa ne duca cu gandul la baracile de tabla din Carpatii nostri, dar ar fi o nedreptate enorma sa le comparam chiar cu cabanele montane romanesti. Defapt, ceea ce la ei se numeste rifugio este o pensiune eleganta la 2000++ m. Acestea au restaurante cochete cu absolut orice poftesti, dusuri cu apa calda, bai curate si echipate ca la orice hotel. Cazarea se face totusi in camere de 4,5,12 persoane, pentru a nu uita ca totusi suntem la aproape 3000 m. Paturile sunt confortabile, cu saltele relaxa, asternuturile sunt curate si poti solicita chiar unul de unica folosinta, iar turistii nu au voie sa urce in bocanci in camere. Deoarece turistul montan strain este in general civilizat, e o experienta placuta sa petreci o noapte la un refugiu alpin.

Refugiul Dibona

Campingul a fost probabil cea mai mare surpriza in materie de cazare. Ma asteptam sa rezist cateva nopti, dupa care sa ne mutam la o pensiune, dar nu a fost asa. Conditiile au fost intr-adevar excelente: aveam apa calda la discretie, baie total utilata, acces la dusuri compartimentate pentru cei mai pudici turisti, spatiu pentru spalat vesela, spatiu pentru spalat rufele (masina de spalat, fier de calcat + alte utilitati). Am fost surprinsi cat de curat e, cat de civilizat e totul. Cum povestea cineva, e ca la hotel...De aceea am vazut in camping pe langa turistii montani obisnuiti, familii cu copii, batrani, toti cazati la rulote (care de care mai smechera) sau la corturi.

De facut

Daca ai ajuns sa citesti pana aici e foarte bine, pentru ca acum urmeaza partea cea mai interesanta. Toate aceste detalii (cazare, transport, etc) nu sunt decat pregatirile de care trebuie sa te ocupi pentru a-ti asigura backgroundul unei vacante de vis, care se rezuma defapt la activitatile deosebite pe care le poti face in Alpii italieni.



Desigur, in Alpi, ca pe orice munte, poti merge pe trasee, adica poti face treking. Mai poti sa faci si un pic de trail running sau ciclism pentru ca exista piste de zeci de km amenajate intre localitati. Insa, cel mai interesant lucru pe care poti sa il faci, este sa te cateri. Pentru cei mai experimentati, posibilitatile par infinite: pereti de toate gradele de dificultate, de toate lungimile si tipurile le stau la dispozitie. Pe langa acestea, oricine poate sa incerce o via ferrata, adica un traseu cu dificultate intre gradul 1A si 5C, asigurat cu cabluri metalice, dublat uneori de scari si trepte. Vie feratele s-au nascut pe vremea razboiului, pentru a ajuta trupele sa se deplaseze pe munte. Traditia lor a continuat si dupa, noi trasee fiind mereu deschise si amenajate. Pentru a parcurge un astfel de traseu sunt suficienti bocancii dar este obligatorie purtarea unui anumit echipament de protectie: casca, manusi de catarare fara degete, ham cu kit de via ferrata atasat. Acest kit e compus in mare din 2 carabine care nu se muta niciodata simultan, astfel incat in cazul in care s-ar produce o alunecare a alpinistului, acesta sa ramana asigurat prin kitul prins de carabina aflata pe cablu. Defapt alipinistul care ar aluneca s-ar opri in primul piton de care este prins cablul.
Traseele de via ferrata sunt amenajate pentru orice fel de turist montan corect echipat, dar in functie de experienta si abilitatile acestuia. Astfel, o v.f poate sa fie o simpla poteca "agatata", care sa dubleze siguranta unui incepator care ar avea de mers pe o portiune mai expusa, sau poate fi un traseu de catarare deosebit de dificil, care se face in papucei de catarare si presupune ascensiunea perfect verticala pe un perete foarte lung, escaladarea unei surplombe sau descatararea unui perete aerian.

Despre fiecare ferrata in parte, mai multe detalii, in postarile ce vor urma...

Un comentariu:

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.