vineri, 21 august 2009

Educatia...ieri, azi si maine.



Aveam 14 ani si un mare dubiu: sa urmez un liceu cu profil umanist sau unul cu profil real. Motivele din balanta erau clare: aveam inclinatie spre limbile straine, rezultate foarte bune la olimpiade, dar eram buna si la matematica, ca un elev silitor care muncea sa fie fruntasul clasei.
Decizia am luat-o gratie sfaturilor celor mai in varsta: dintr-un liceu umanist mergi la facultatea de limbi straine...si cam atat. Ca absolvent al unui liceu cu profil real, ai mai multe posibilitati si (citez )"matematica este cheia de bolta a gandirii". Un elev bun la ceea ce americanii numesc "science" (fizica, chimie, bilogie) ajunge si un medic bun, un avocat cu o gandire limpede si structurata si chiar profesor de limbi straine daca aceasta este pasiunea finala. Cel putin asa era pe vremea alor mei, cand din promotia de mate-fizica au iesit specialisti foate buni in diverse domenii.

Zis si facut, am dat admitere la Liceul Emil Racovita (LER), intiparit in memoria colectiva a unor generatii ca Liceul de Exterminare Rapida. Nu era singurul liceu bun din Iasi, pentru ca conform coeficientilor de calcul corespunzatori (adica numarul de olimpici pe cap de elev, numarul de admisi la facultati de renume) mai existau si liceele Negruzzi, Sadoveanu, Informatica, etc care erau la fel de bune si se constituiau in concurentii acerbi ai LER-ului. LER a fost alegerea finala pentru ca acolo multe generatii din familia mea au urmat cursurile liceale si traditia este importanta.

La LER am invatat matematica serios iar fizica am inteles-o de la capat, intr-o abordare logica si palpabila. Cred ca gandirea intr-adevar se modeleaza prin aceste stiinte exacte, care te familiarizeaza cu modele generale si pe baza lor iti dezvolta imaginatia. Profesoara de limba romana, o prezenta eleganta in tinuta si gesturi, ne-a deschis o lume a "esteticului inefabil", in care ne simteam datori sa fim si noi eleganti. Desi eram elevi de real, acest lucru nu ne scutea sa fim foarte buni la acest obiect, pentru ca doamna Trandafir -pe cat era de eleganta pe tocurile sale inalte, in rochii de material fin si in parfum de violete- pe atat era de exigenta si neiertatoare. Absolvise facultatea intr-o generatie cand Calinescu, Zoe Busulenga si alte mari nume ale literaturii romane inca mai predau la Universitatea din Iasi. Si astazi e o placere sa citesc comentariile de atunci.
Aveam teme la orice obiect si la fiecare din ele nu eram iertati fie ca unii erau olimpici nationali la matematica sau fizica, la romana, la biologie sau engleza si se ocupau in principal de performantele lor deosebite. Am muncit in liceu si nu mi-a parut rau vreodata.
Un copil ia ca atare ceea ce i se propune si in functie de structura sa psihologica si morala munceste mai mult sau mai putin, are rezultate bune sau nu.

Dar iata ca si liceul s-a terminat si a venit momentul ca fiecare sa isi aleaga o facultate. De data aceasta, decizia mea avea sa fie personala, in functie de inclinatie, nu de sfaturile celor din jur. Optiunea mea era simpla: calculatoare. Ma gandeam la aceasta pentru ca in timpul liceului urmasem cursurile de retele Cisco (printre primii din tara probabil) si imi placea teribil sa lucrez cu routerele, sa planific un site, etc. La calculatoare existau cursuri de asa ceva, asa ca ma vedeam deja specialista la finalizarea facultatii.

Am ascultat un sfat din exterior totusi: sa merg la Bucuresti.

Inca nu stiu daca am luat decizia cea mai corecta cand m-am inscris la Facultatea de Calculatoare cu predare in limbi straine. Mi se parea excelent ca pot combina calculatoarele cu inclinatia catre engleza si franceza si am fost racolata de insusi rectorul facultatii care ii facea reclama de institutie de renume. In urmatorii ani, insa, am regretat amarnic faptul ca studentii de la FILS erau atat de prost priviti de restul politehnistilor, ca niste rude sarace a celor de la calculatoare. Mi se parea nedrept ca eu, care intrasem cu o nota mare, demna de Calculatoare, Automatica, Telecomunicatii sa fiu asociata cu o categorie de studenti mai prost pregatiti. Adevarul e ca au fost acceptati si unii cu note mai mici, in speta bucuresteni.
Am remarcat ca absolventii de licee bucurestene erau mult mai slabi decat cei din provincie. La ei la liceu tratamentul era mai permisiv, nu era strictetea LER-ului, invatau daca doreau, oricum treceau. Aveau insa un fler teribil si un curaj de a se certa cu profesorii chiar si atunci cand nu aveau dreptate. Se pare ca scolile ne-au invatat lucruri diferite, dar folositoare in viata.

Facultatea a fost o experienta trista din punctul de vedere al cunostintelor acumulate. Ca toti politehnisitii, aveam parte de cursuri majoritar teoretice, de laboratoare demodate, de ore multe de stat la curs ca un spectator la un film prost. Am avut insa sansa de a studia in Portugalia timp de un an si astfel comparatia intre invatamantul romanesc si cel strain a fost bazata pe fapte reale.


In Portugalia am avut parte de un sistem educational creativ si diversificat din care puteai invata meserie. Teoria se preda in ore de 50 min de 2 ori pe saptamana si se foloseste doar in scopuri practice. La examene nu ai de redat definitii, demonstratii, ci ai de rezolvat probleme punctuale. Faimoasa situatie din bancul cu castraveti nu te-ar fi dus niciunde. Degeaba stii ceva, daca nu raspunzi la intrebarea punctuala nu ti se da niciun punct. In plus, mai toate obiectele au proiecte care valoreaza 40% din punctajul total. Aceste proiecte te pregatesc cu adevarat pentru activitatile pe care le vei desfasura la serviciu. Cand se angajeaza prima data un absolvent portughez stie sa citeasca si sa inteleaga niste taskuri, sa estimeze prioritatile, sa lucreze conform acestora, sa prezinte un proiect la un deadline.

In Romania, pierzi 5 ani sa obtii o diploma, o hartie care nu te ajuta cu mare lucru. Deobicei, studentul se angajeaza din timpul facultatii pentru a castiga experienta pe care scoala nu i-o ofera si profesorii universitari se adapteaza la aceasta tendinta de imputinare a numarului de studenti la ore, neupdatandu-si cursurile, pierzandu-si orice interes si dedicatie pentru educatia tinerilor. Asa se naste un cerc vicios, care pentru a fi rupt are nevoie de un soc puternic si o reforma radicala, care cred eu, nu are sanse sa se realizeze prea curand si fara vreo motivatie economica.

Un comentariu:

  1. foarte bine organizat si argumentat, ca si celelalte postari de altfel :)

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.