Lacul Rosu

Cheile Bicazului vor ramane mereu o amintire a anilor de scoala, cand mergeam adeseori in excursii organizate de invatatoare in cele mai turistice si mai usor accesibile pentru ieseni situri ale Moldovei. Dupa un tur rapid al manastirilor (care pentru un copil incep sa devina plictisitoare dupa a 3-a), dupa "must-see" Cetatea Neamtului, si dupa petrecutul unei nopti intr-o statiune montana gen Durau, urmau Cheile Bicazului spectaculoase nu prin indemanarea pensulei unui mester moldovean de demult, nu prin legenda eroica a vreunui domnitor celebru, ci prin maretia simpla si sobra cu care natura a construit un culoar de apa intre stanci drepte si sterpe.

Un sentiment de mandrie ma cuprindea de fiecare data cand vizitam aceste chei si mai ales atunci cand o faceam pe-a ghidul pentru vreun prieten strain. Aveam impresia ca nicaieri nu gasesti asemenea trufie a naturii, ca numai la noi sunt stanci asa de inalte si inaccesibile...Iar aerul rece mi se parea incredibil de curat...pana cand un camion incarcat cu lemne trecea si imi strica reveria.

Nu mai fusesem in chei de mai bine de 8 ani, cand intamplator cineva a avut ideea sa mergem la Lacul Rosu. Am ramas surprinsa de drumul bun pana acolo, de curand asfaltat, dar si de ceea ce aceasta imbunatatire aducea cu ea: o aglomeratie nemaintalnita de masini si de oameni. Brusc am avut senzatia de Valea Prahovei in weekend: buluceala de oameni ce faceau la pas turul tarabelor cu artizanat, indiferenti la coloanele de masini care ori ca mai ca te atingeau din mers, ori pe care le stergeai trecand pe langa locurile unde erau parcate.

As putea spune ca nici Cheile nu mai sunt ce au fost...dar sunt mai mult decat par la prima impresie.
La Lacul Rosu am avut o surpriza placuta: daca te indepartezi de pontonul unde tot poporul coboara din masina sa admire lacul si mergi la vale prin padure vei observa cu surprindere ca incarcatura tufisurilor de zmeura creste cu distanta. Desi exista un traseu marcat pentru turisti, multi nu se gandesc sa paraseasca pontonul si sa faca putina, foarte putina miscare pe cararea larga si chiar pietruita din padure. Ceea ce e intr-adevar grozav pentru ceilalti, cei care apreciaza natura, miscarea intr-o padure fara gunoaie, cu puncte de informare despre ceea ce poti observa (vegetatia si fauna). Poti merge pe un drum drept si nepopulat 1h-2h, cat sa vezi tot lacul din partea nepoluata si sa te mai si odihnesti activ.

Recomand Lacul Rosu, pe partea opusa pontonului, recomand Cheile Bicazului -dar nu in weekend- si totusi nu recomand nimic pentru ca orice e frumos si accesibil se distruge.